(doc) „Bacalaureatul se va desfășura regulamentar.” Ministerul Educației îndeamnă elevii să se pregătească pentru examene

bac2019-37

O elevă din Moldova a lansat în mediul online o petiție prin care solicită ministerului anularea examenelor de bacalaureat din acest an. Până la ora actuală, petiția a fost semnată de peste 10 750 de persoane. Pentru că acest subiect a fost unul de rezonanță, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a venit cu o reacție, pentru JurnalTV. În documentul expediat către redacție se arată poziția ministerului în raport cu solicitarea elevilor. Reprezentanții instituției au îndemnat elevii claselor terminale să se pregătească pentru examenele de bacalaureat, care în acest an se vor desfășura regulamentar.

Potrivit Ministerului Educației, сirса 16 000 de absolvenți ai programei de liceu au solicitat în scris, în data de 3 martie, programarea pentru susținerea examenului național de bacalaureat, sesiunea 2021.

Vedeți documentul mai jos.

Totodată, autoarea petiției spune că elevii nu văd niciun efect din învățarea online și că aceste teste ar putea să le strice toate eforturile și perseverența pe care au avut-o elevii în acești 12 ani. Găsiți aici mai multe detalii despre petiție.

Amintim că Ministerul Educației a anunțat că, în acest an, desfășurarea bacalaureatului va fi posibilă. Conform orarului aprobat, examenele încep pe 4 iunie.

Anul trecut, din cauza condițiilor de pandemie, elevii nu au susținut examenele de BAC. Aceștia au primit diplomele fără a scrie teste. Notele pentru examene au reprezentat media aritmetică a mediilor anuale obținute de elevi pe parcursul claselor 10-12.

Tot în 2020, fără a susține examene, și-au luat diplomele și elevii restanțieri din anii trecuți.

E de menționat că, deși s-au înmânat diplome cu care elevii au reușit să se înscrie la universități, Ministerul Educației nu a întocmit niciun raport privind reușita înregistrată de elevi în anul 2020 la examenele de absolvire.

Taguri: #BAC 2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente