Doi bărbați au rămas fără permise de conducere: Șoferii au declarat că le-au obținut contra cost

Polițiștii de frontieră au identificat două premise de conducere cu semne vizibile de falsificare, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Incidentele au fost consemnate în PTF Sculeni și Criva.

Foto: www.border.gov.md

În această dimineață, în punctul de trecere Sculeni s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat de 37 de ani, originar din raionul Ungheni. Acesta se afla la volanul unui autoturism și se deplasa în Germania.

În vederea excluderii unor suspiciuni privind declararea scopului real al călătoriei, polițiștii de frontieră au decis efectuarea unui control suplimentar. Drept urmare, din portmoneul personal conaționalul a scos un permis de conducere cu însemnele autorității competente din România, cu indici de falsificare. La audieri, bărbatul a declarat că și-a perfectat acest document în străinătate, acum trei ani, prin intermediul unui conațional în schimbul a 200 de euro.

Un alt permis de conducere neveridic a fost identificat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în țară, în PTF Criva. De această dată actul ar fi fost eliberat de autoritățile ucrainene, iar documentat este un bărbat originar din orașul Irșova, Ucraina.

Din startul verificărilor au apărut suspiciuni asupra veridicității permisului, deoarece acesta înfățișa mai multe elemente necaracteristice. Urmare a cercetărilor suplimentare s-a constatat falsificarea acestuia, mai mult în cadrul audierilor tânărul a relatat că permisul a fost perfectat de către o persoană necunoscută din Ucraina, contra sumei de 200 dolari.

În consecință, permisele de conducere au fost transmise către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Pub