Ar fi pretins 6000 de euro pentru a grăbi rezolvarea unui dosar. Un bărbat din capitală a fost reţinut de CNA pentru trafic de influenţă

Un bărbat din capitală a intrat în vizorul Centrului Naţional Anticorupţie, după ce a fost denunţat că ar fi pretins mită în valoare de 6000 de euro de la un antreprenor. Potrivit denunţătorului, banii i-ar fi fost ceruţi pentru influenţarea unor ofiţeri din cadrul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI şi determinarea acestora de a grăbi documentarea unui caz de corupţie.

Foto: UNIMEDIA

Mai exact, este vorba despre un caz de corupere mai vechi, legat de problemele apărute la recepţia finală a lucrărilor de construcţie şi reparaţie a blocului din strada Sarmezegetusa 18 din Chişinău, când administratorul Asociaţiei de coproprietari în condominiu nu ar fi vrut să semneze procesul verbal final.

Acesta l-ar fi condiţionat pe agentul economic care a executat lucrările că va semna recepţia finală doar după ce va primi, drept recompensă, 24 000 de euro. Acest caz a fost documentat de CNA şi a fost transmis deja în instanţa de judecată.

Însă, până a ajunge la CNA, cazul a fost investigat de SPIA al MAI, iar potrivit denunţătorului, ca să ajungă cu plângerea la SPIA şi să fie pornite unele investigaţii, ar fi fost ajutat de un intermediar contra 6000 de euro. Aceşti bani ar fi fost, inclusiv o recompensă pentru munca ofiţerilor SPIA şi pentru grăbirea investigaţiilor.

În procesul de acumulare a probelor, inclusiv a unor înregistrări audio, s-a constatat că agentul economic i-ar fi transmis intermediarului suma de 6000 de euro în două tranşe a câte 3000 de euro fiecare. Miercuri, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la domiciliul, biroul de serviciu şi în automobilul intermediarului, după care l-au reţinut pentru 72 de ore. În timpul percheziţiilor au fost ridicate 8000 de euro şi 60 000 de lei, provenienţa cărora urmează să fie stabilită. Dacă va fi găsit vinovat, intermediarul riscă până la 6 ani de închisoare.

În prezent, se fac cercetări care vizează şi alte persoane implicate în acest caz de pretindere de mită, urmând să fie clarificat statutul acestora în cadrul dosarului.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.


Pub