Principală  —  IMPORTANTE   —   Precizările Comisiei de etică și…

Precizările Comisiei de etică și disciplină cu privire la licența de avocat a lui Igor Popa

Igor Popa a primit dreptul de a-și exercita meseria de avocat doar până la examinarea cererii prealabile depusă de acesta la Comisia de Etică și Disciplină din cadrul Uniunii Avocaților, a precizat, pentru ZdG, Mihail Gafton, președintele Comisiei.

Igor Popa a declarat joi, 4 martie, pentru Ziarul de Gardă, că și-a recăpătat licența de avocat și că, în luna decembrie, Comisia de etică și disciplină „a încălcat legislația și a adoptat o decizie ilegală”. 

Mihail Gafton, președintele Comisiei de etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova a precizat pentru Ziarul de Gardă că Igor Popa a depus o cerere prealabilă împotriva deciziei comisiei prin care i s-a decis retragerea licenței. Astfel, urmările actului administrativ pronunțat atunci au fost suspendate pe moment, însă după examinarea cererii de către Comisie se va decide dacă licența de avocat va fi întoarsă sau nu lui Igor Popa.

„Anterior, comisia s-a pronunțat asupra cazului disciplinar al lui Igor Popa și s-a decis retragerea licenței pentru abatere disciplinară gravă. Pe moment decizia dată este în vigoare. Ea nu este anulată, casată, modificată absolut. Ea este în vigoare. Ulterior, Popa s-a adresat cu o cerere prealabilă față de comisie, cu anumite pretenții și noi în temeiul legislației în vigoare am suspendat actul respectiv. Adică urmările care sunt indicate în acest act sunt suspendate pe moment. Aceasta nu înseamnă că licența este întoarsă, ridicată sau retrasă.”, a precizat Gafton pentru ZdG.

În luna decembrie a anului 2020, Comisia de etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova a decis să-i retragă licența avocatului Igor Popa.

Avocatul a calificat atunci decizia comisiei drept „ilegală” și susținea că va merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Igor Popa, fostul avocat al fostului premier Vlad Filat, a făcut în luna septembrie anului trecut, în cadrul unei emisiuni, mai multe declarații cu privire la perioada de detenție a fostului său client.

Popa a declarat că Vladimir Plahotniuc și Vlad Filat țin până în ziua de astăzi legătura și vorbesc la telefon. Totodată, Popa mai susține că Plahotniuc, ar fi avut grijă ca Filat să petreacă cu prietenii săi, în timp ce se afla în detenție și să primească cadouri de sărbători în schimbul tăcerii. 

Popa a dat publicității mai multe scrisori pe care le-a primit de la Filat în timp ce actualul lider al PLDM se afla în detenție.