Principală  —  Ştiri  —  Social   —   OMS înregistrează o creştere a…

OMS înregistrează o creştere a cazurilor noi de COVID-19 în Europa după şase săptămâni de declin

Numărul de noi cazuri de COVID-19 creşte din nou în Europa, după şase săptămâni de declin, a anunţat joi conducerea regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters.

„Constatăm o recrudescenţă în Europa Centrală şi de Est. Noile cazuri cresc, de asemenea, în mai multe ţări din Europa de Vest, unde ratele erau deja ridicate”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Agerpres.

Săptămâna trecută, noile cazuri de COVID-19 în Europa au crescut cu 9%, până la puţin peste un milion, potrivit biroului regional al OMS.

„Acest lucru pune capăt unei scăderi promiţătoare observate timp de şase săptămâni a noilor cazuri, mai mult de jumătate din regiunea noastră înregistrând un număr din ce în ce mai mare de noi infectări”, a mai spus Hans Kluge.

Oficialul OMS a estimat că europenii trebuie să „revină la elementele de bază” pentru a lupta împotriva coronavirusului şi a variantelor sale, folosind instrumentele în vigoare şi accelerând vaccinarea.

„Trebuie să ne extindem portofoliul de vaccinuri”, a insistat el.

Din cele 53 de ţări din regiunea europeană a OMS, 45 şi-au început campania de vaccinare.

Conform datelor oficiale compilate de AFP, în Uniunea Europeană, 2,6% din populaţie a primit două doze din unul dintre vaccinurile împotriva COVID-19 şi 5,4% au primit cel puţin o doză.

Date recente despre vaccinările anti-COVID19 cu Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca sunt încurajatoare, a declarat la rândul său consilierul regional european pentru OMS, Siddhartha Datta.

Datele pot determina OMS să revizuiască recomandările privind intervalele între prima şi a doua doză de vaccin, a mai spus Siddhartha Datta.

Și în R. Moldova numărul cazurilor de COVID-19 crește îngrijorător. Alte 1800 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi, 4 martie, în R. Moldova. Acesta este cel mai mare număr depistat de la începutul pandemiei.