20:07:17 28.03.2024
Stiri

Maia Sandu este convinsă că alegerile parlamentare ANTICIPATE vor avea loc: „Este și termenul de 23 martie. Dacă până atunci nu se întâmplă alte lucruri…”

Actualitate 04.03.2021 10:31 Vizualizări2151 Autor: Ziarul National
Maia Sandu este convinsă că alegerile parlamentare ANTICIPATE vor avea loc: „Este și termenul de 23 martie. Dacă până atunci nu se întâmplă alte lucruri…”


Președintele Maia Sandu este convinsă că R. Moldova are nevoie de alegeri parlamentare anticipate și acestea vor avea loc, chiar dacă socialiștii și Igor Dodon încearcă să conserve această situație până în 2023. Maia Sandu își pune mari speranțe că după 23 martie, când expiră trei luni de la demisia Guvernului Chicu, Parlamentul va putea fi dizolvat.

„Eu cred că anticipatele se vor produce, pentru că asta își doresc cel puțin 70% din cetățeni și eu cred că asta este important, așa arată toate sondajele. Și sondajele publicate, și sondajele interne ale celor care nu le publică, dar le fac pentru ei. Peste tot este clar, peste 70% din cetățeni își doresc anticipate. Cine sunt ei, cei care stau acum în Parlament, în special cei care au ajuns acolo prin fraude și prin alte lucruri ilegale, să se opună voinței a 70% din cetățeni?”, a întrebat Maia Sandu într-un interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit Maiei Sandu, în actualul Parlament nu poate fi creată o majoritate parlamentară care să lucreze pentru oameni. „Am văzut decizia Curții Constituționale. Așa cum spuneam, acum există mai mulți pași, mai multe elemente care trebuie să se întrunească în acest proces, sigur mai este și termenul de 23 martie. Dacă până atunci nu se întâmplă alte lucruri, până atunci mai e timp, sperăm să putem totuși găsi această soluție fără să ajungem la soluția finală, care spuneam: e decizia cetățenilor, până la urmă, prin referendum sau prin anticipate, dar dacă nu, atunci o să mergem la Curtea Constituțională să vedem care este interpretarea pe care ne-o oferă Curtea”, a adăugat șeful statului.

Dacă CC va declara și după 23 martie că nu s-au întrunit circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului, atunci „sunt metode constituționale de rezolvare a acestui conflict dintre două instituții”.

„Atunci mergem pe calea sigură din Constituție, așa cum am zis la început: și suspendarea președintelui, și dizolvarea Parlamentului sunt metode constituționale de rezolvare a acestui conflict dintre două instituții. În următoarele zile am să port consultări cu constituționaliști, cu oameni din societatea civilă...”.

Întrebată dacă va purta consultări cu partidele parlamentare, Maia Sandu a răspuns: „Mai este timp. Deci, după ce o să închei toate aceste discuții, în funcție de concluziile pe care le voi face la aceste discuții, o să vedem. Între timp, înțeleg că partidele politice discută în Parlament, încearcă să găsească o soluție”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md