Rețetele xenofobe, chiar și cele mai primitive, au încă trecere. Regimul comunist apăsa pe pedala xenofobiei mai ales în ce-i privește pe occidentali, considerați reprezentanți ai capitalismului și ai imperialismului și, deci, dușmani potențiali, de care trebuia să te ferești și pe care trebuia, dacă era cazul, să-i demaști. Acest mod de a privi lucrurile este prezent și astăzi, adesea în forme rudimentar-agresive.
Primarul sectorului 1 din București, Clotilde Armand, are cetățenia română de multă vreme. Adversarii politici precum și presa ostilă o desemnează însă cu obstinație drept „franțuzoaica”, pentru a reaminti că avem a face cu un „corp străin”. Recent, dna Armand a găzduit, în sediul primăriei, o expoziție a absolvenților de la secția de sculptură a Academiei de Arte. O inițiativă lăudabilă, veți fi tentați să spuneți. Nu asta a fost părerea liderului social-democrat Marcel Ciolacu; metamorfozat, brusc, în critic de artă, domnia-sa a avut vorbe grele la adresa tinerilor sculptori și a încheiat apoteotic: „Românul care intră acolo își face cruce și apoi o ia la fugă”. Evident, centrul de greutate al imprecației ciolaciene cade pe cuvântul „românul”, pentru a sublinia și mai apăsat ideea că ceea ce se vede la acea expoziție e din vina unei străine care își face de cap.
Și alte clișee sunt scoase de la naftalină. Intenția guvernului de a privatiza câteva companii de stat aflate în dificultate e taxată drept „vânzare a bogățiilor țării către străini”. Comentariile unor europarlamentari USR-PLUS au fost etichetate ca „manifestări denigratoare la adresa țării noastre”. Placa aceasta, cu „denigrarea țării”, a fost pusă de nenumărate ori și, aparent, încă mai are succes la cei săraci cu duhul. În fine, chiar în urmă cu câteva zile, mai multe membre ale Consiliului Superior al Magistraturii l-au atacat vehement pe ministrul Justiției Stelian Ion pentru „vina” de a se fi întâlnit cu niște reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite. Doamnele din CSM au socotit că întâlnirea echivalează cu un amestec grav în treburile interne ale României: asemănarea cu discursul stereotip ceaușist e tulburătoare.
Avem aici niște scheme de gândire care se perpetuează și care găsesc în continuare, din păcate, un public receptiv, din care se recoltează și electoratul partidelor naționaliste și extremiste.
