/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

De la nord la sud, întreaga țară, cuprinsă de protestele feroviarilor

missing
04 martie 2021, ora 19:17

Neachitarea de luni la rând a salariilor i-a scos în stradă pe angajații CFM din Bălți, Ocnița, Basarabeasca, Dondușeni, Chișinău dar și în alte orașe, unde există noduri feroviare. Oamenii au cerut să le fie achitate lefurile în regim de urgență, iar în caz contrar, ei spun că vor refuza să mai iasă la lucru.

Aceștia au mai solicitat demisia directorului de la Calea Ferată a Moldovei, Adrian Onceanu, care nici astăzi nu a ieșit să le explice manifestanților ce se întâmplă, de fapt, la această Întreprindere de Stat. L-am contactat și noi pentru un comentariu, dar nu ne-a răspuns la telefon, în schimb, administrația CFM anunță că va organiza, mâine, un breafing de presă.

Protestul a început, azi dimineață, la Chișinău, în fața Parlamentului, acolo unde, din cauza restricțiilor antiepidemice impuse de autorități, s-au putut aduna doar până la 50 de persoane.

Printre protestatari am întâlnit-o și pe această femeie, care ne-a povestit că, în 2005, pentru a deveni un bun specialist, Calea Ferată i-a achitat studiile, prestigioase pe atunci, în Ucraina. Atunci, a revenit să lucreze în Moldova, decizie pe care o regretă mult.

„Cu mine au mers încă 18 tineri din Moldova, cei mai capabili, care erau siguri că vor face față. Din toți, am rămas doar eu. Toți ceilalți, care au cap pe umeri, au plecat din țară”.

Oamenii ne-au povestit că, deși nu au primit niciun ban, începând din noiembrie, oricum continuă, să vină la muncă în fiecare zi, pentru că altă ieșire din situație nu au.

„Care erau tineri s-au concediat, au plecat peste hotare, dar noi, care suntem în vârstă, nu avem unde ne duce. După 50 de ani nu ne primește nicăieri”.

La manifestanți au ieșit doar câțiva deputați, printre care Oleg Lipskii de la PSRM și Alexandru Slusari de la PPDA.

ALEXANDRU SLUSARI DEPUTAT PPDA: „Eu vă promit că comisia parlamentară, chiar dacă ne mai certăm între noi, dar înțelegem bine cu toții că Calea Ferată trebuie salvată”.

Feroviarii au fost invitați și la o discuție, în incinta Parlamentului, unde li s-a spus că, săptămâna viitoare, conducerea CFM va fi audiată în cadrul unei comisii.

ION ZAPOROJAN PREȘEDINTE, FEDERAȚIA SINDICALĂ A FEROVIARILOR: „Ei speră ca fierul uzat să fie vândut și 12 milioane de lei să fie utilizate pentru salarii, deși nu va ajunge pentru tot colectivul”.

Chiar și așa, nemulțumiți de noile promisiuni, oamenii au cerut demisia imediată a directorului de la Calea Ferată din Moldova, Adrian Onceanu.

Oamenii au încercat să-și găsească dreptate și la Președinție, însă Maia Sandu, pe care o așteptau să iasă, nu a venit în fața lor. Subiectul este discutat de ceva timp, este pregătit pentru următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate, la care se va discuta situația de la CFM.

ANDREI SPÎNU SECRETAR GENERAL, PREȘEDINȚIE: „Subiectul este discutat de ceva timp, este pregătit pentru următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate, la care se va discuta situația de la CFM”.

Feroviarii au mai protestat și în fața Guvernului, și la sediul CFM, dar fără succes, deoarece aici nici măcar nu au fost lăsați să intre.

Între timp, protestele luau amploare și în raioanele țării. La Basarabeasca, de exemplu, s-au adunat zeci de angajați ai de la CFM, iar trenurile au stat blocate timp de câteva ore. Câțiva oameni au ieșit la protest și în Ocnița.

Angajații de la Gara din Tîrnova, care săptămâna trecută au povestit despre condițiile mizerabile în care sunt nevoiți să lucreze și cum erau presați de șefi să-și dea demisia, astăzi, au venit cu un mesaj de încurajare.

Un protest de proporții a avut loc și la Bălți. Primarul de acolo le-a promis oamenilor că el îi va prinde pe toți cei care s-au ocupat de fraude la Calea Ferată.

Proteste similare au avut loc și în alte orașe precum Dondușeni, Ungheni și Bender.

La finele anului 2020, datoria creditoare a CFM constituia aproape 460 de milioane de lei, iar restanțele salariale – 60 de milioane de lei. În prezent, la Calea Ferată a Moldovei lucrează circa 6 800 de angajați.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram