Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.03.2021

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit astăzi în ședință, în cadrul căreia a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămâni.

Deputații  vor examina mai multe proiecte de lege și hotărâri, inclusiv proiectul de modificare a Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, proiectul de lege cu privire la grupurile de acțiune locală, proiectul de lege pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii privind serviciile de sănătate ocupațională, proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe, proiectul pentru modificarea și completarea Legii cu privire la avocatură, proiectul de hotărâre cu privire la Raportul Comisiei de anchetă pentru investigarea tuturor circumstanțelor preluării forțate (atac de tip raider) a acțiunilor băncilor comerciale, companiilor de asigurări/reasigurări din Republica Moldova, exercitată în perioada anilor 2010-2012, ș.a.

Sunt planificate audierea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică în problema creșterii prețurilor la produsele petroliere, precum și audieri parlamentare privind situația de la complexul sportiv ”Chișinău Arena”.

Mâine, 4 martie, Parlamentul se va întruni în ședință plenară cu începere de la ora 10.00, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus