(video) Cum comentează Irina Vlah refuzul unor medici din regiune să se vaccineze anti-Covid

Bașcana Găgăuziei consideră că autoritățile ar trebui să combine eforturile pentru a informa eficient cetățenii cu privire la procesul de imunizare anti-Covid și că aceasta este singura cale de a depăși pandemia în care se află omenirea deja de mai bine de un an de zile. „Refuzul acestor medici din regiune nu trebuie politizat. Avem cazuri similare în toată lumea, în toată Europa, este nevoie de comunicare, nu de politizare și acuzații”, a declarat Irina Vlah pentru UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

„Situația în regiunea este stabilă, ne confruntăm, ca toată țara, cu Covid-19. Avem presiune pe sistemul medical. Este problemă cu vaccinarea. Ați aflat că unii medici au refuzat vaccinarea și acest lucru nu este doar în Găgăuzia, sunt mulți și în Europa care au luat această decizie.

Cred că această problemă este a noastră a tuturor, noi trebuie să vorbim cu oamenii noștri, să-i informăm, să discutăm cu ei și să-i convingem că e bine și necesar să ne vaccinăm. Nu trebuie să politizăm această întrebare. Noi trebuie să sprijinim și să fim un exemplu pentru oamenii noștri. Noi trebuie să atragem în țară cât mai multe loturi de vaccin pentru a salva viața oamenilor noștri”, a declarat Irina Vlah, pentru UNIMEDIA.

Guvernul României a donat sâmbătă, 27 februarie, Republicii Moldova 21 600 de doze de vaccin AstraZeneca.

Pe 2 martie a demarat procesul de vaccinare, îar în prima zi au fost imunzați 750 de medici din prima linie. Totodată, medici din două instituții medicale din sudul țării au semnat demersuri prin care refuză să fie vaccinați cu AstraZeneca. Decizia a strârnit un adevărat val de polemici printre reprezentanți ai diferitor tabere politice.


Pub