Un nou teren de joacă a fost construit la inițiativa lui Ilan Șor, în satul Musaitu, raionul Taraclia

Bucurie imensă pentru copiii din satul Musaitu, raionul Taraclia, acolo unde a fost inaugurat un teren de joacă modern. Terenul a fost construit în cadrul programului lansat la inițiativa lui Ilan Șor, care prevedere amenajarea spațiilor de joacă în localitățile conduse de reprezentanții Partidului „Șor”. Acesta este al doilea teren de joacă dat în exploatare în ultimele două săptămâni, de către echipa lui Ilan Șor din sudul țării.

Foto: Musaitu

La evenimentul de inaugurare a terenului de joacă au participat copii și părinții lor, reprezentanți ai administrației locale și deputatul Partidului „Șor”, Vadim Fotescu.

Liderul Partidului „Șor”, deputatul Ilan Șor, le-a transmis un mesaj sătenilor, asigurându-i că și alte proiecte vor fi realizate în localitatea lor.

„Din păcate, autoritățile de diferit nivel uită de satele mici, așa cum este și Musaitu. Pentru noi toate satele sunt la fel, iar oamenii, indiferent dacă trăiesc în sate mari sau mici, în orașe sau centre raionale, trebuie să se bucure de condiții de viață egale. Sunt bucuros că micuții din localitatea dvs. au un spațiu de joacă bine amenajat. Vom continua proiectele acolo unde suntem noi la conducere”, a spus Ilan Șor.

Locuitorii satului Musaitu au fost felicitați și de către deputatul Partidului „Șor”, Vadim Fotescu.

Musaitu / Sursa:Musaitu

„Întotdeauna am spus că echipa noastră implementează cele mai bune proiecte sociale și de infrastructură necesare pentru cetățeni. Iar proiectul privind terenurile de joacă este unul dintre cele mai importante, deoarece este destinat copiilor noștri, care reprezintă viitorul țării noastre. Mă bucur că toți copiii din Musaitu se vor juca în siguranță și în condiții bune”, a spus Fotescu.

La deschiderea terenului de joacă, cei mici au avut parte de mai multe surprize oferite de către animatori. Aceștia au încins atmosfera și s-au distrat pe măsură alături de copii.

Amintim că, recent, echipa lui Ilan Șor a construit și inaugurat un teren de joacă în comuna Alava, raionul Ștefan Vodă, la fel, din sudul țării.

Proiectul „Câte un teren de joacă în fiecare sat” a fost lansat de Ilan Șor la sfârșitul lunii iulie 2020. Acesta prevede amenajarea terenurilor de joacă în localitățile conduse de primari ai Partidului „Șor”. Până acum, au fost construite și inaugurate peste 30 de terenuri de joacă în localitățile din aproximativ 15 raioane.


Pub