Reacția ANRE la proiectul Legii Lustrației: Venim cu un apel public de a se respecta independența instituției

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) monitorizează procesul examinării în Parlamentul Republicii Moldova a proiectului Legii lustrației, discutat în ședința Comisiei juridice, numiri și imunități și comunică următoarele.

Foto: UNIMEDIA

„ANRE reprezintă o instituție independentă, care își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu legislația în vigoare, bazată pe cele mai bune practici europene și internaționale.

Membrii actuali ai Consiliului de Administrație al ANRE au fost desemnați de către Parlament în baza unor concursuri publice și transparente cu participarea în calitate de observatori ai oficialilor din partea Secretariatului Comunității Energetice, Delegației UE in Republica Moldova și altor reprezentanți ai mediului academic și societății civile.

Evaluările anuale ale Secretariatului Comunicații Energetice pentru anii 2019 și 2020, reflectate în rapoartele corespunzătoare, apreciază activitatea ANRE drept una profesionistă și cu un înalt grad de expertiză.

Astfel, Agenția califică declarațiile și învinuirile speculate în public drept presiuni politice și forme de ingerință directă în activitatea sa, care amenință independența instituțională și periclitează funcționarea acesteia.

În situația creată, ANRE îndeamnă toate forțele politice și formatorii de opinie să se abțină de la acțiuni sau declarații manipulatorii nefondate, care contravin legislației comunitare și cadrului legal național”, se arată într-un comunicat al instituției.

Reacția ANRE vine după ce Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat că va promova votarea în Legislativ a proiectului de lege privind lustrația și „curățarea autorităților statului de influența oligarhică”.


Pub