(foto) Cum au celebrat Mărțișorul toate cele 43 de ambasade și consulate ale Republicii Moldova

My Post (1)

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale țării peste hotare au celebrat Mărțișorul cu o serie de activități diverse, cu implicarea echipelor ambasadelor, a Biroului relații cu diaspora, a comunităților de moldoveni din statele de reședință dar și prietenii Moldovei în străinătate. Toate cele 43 de ambasade și consulate ale Republicii Moldova peste hotare au celebrat tradiția Mărțișorului.

Realizat de obicei manual, împodobit cu un fir roșu și alb, Mărțișorul este purtat la început de primăvară în Republica Moldova, România, Bulgaria (unde este cunoscut sub numele de Martenitsa/Мартеница), și Macedonia de Nord (unde este cunoscut sub numele de Martinka/Мартинка), iar din decembrie 2017, a fost promovată includerea Mărţişorului în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.

Ambasada Republicii Moldova la Roma, în colaborare cu Consulatul General de la Milano și Consulatul de la Padova, a inițiat concursul virtual „Mărțișor 2021 împreună cu ambasada” în care reprezentanții diasporei au venit cu poze și clipuri video în care și-au expus măiestria în confecționarea mărțișoarelor.

Ambasada Republicii Moldova la Moscova a inițiat concursul „Mărțișor 2021” unde diaspora este invitată să participe prin atragerea prietenilor originari din Federația Rusă în confecționarea mărțișoarelor.

Ambasada Republicii Moldova la Tel-Aviv a publicat un program amplu de activități pentru luna martie dedicată sărbătoririi Mărțișorului, care include mai multe acțiuni cu participarea diasporei, precum și acțiuni de promovare a imaginii țării în Israel. Totodată, a fost demarată în incinta ambasadei campania „Un Mărțișor de acasă”, în cadrul căreia vor fi oferite tuturor vizitatorilor misiunii diplomatice câte un mărțișor.

Ambasada Republicii Moldova la Sofia a participat la elaborarea clipului video creat în colaborare cu Centrul Regional UNESCO din capitala bulgară, unde, de comun cu ambasadele României și Macedoniei de Nord, dar și de reprezentanți ai mediului academic bulgar, ambasadorul Anatol Cebuc a relatat despre tradiția sărbătoririi Mărțișorului în țara noastră. De asemenea, cu această ocazie, șeful misiunii diplomatice a transmis și un mesaj separat de felicitare.

Ambasada Republicii Moldova la Madrid a adresat un mesaj de felicitare, incluzând totodată și o descriere a tradiției acestei sărbători în limbile spaniolă și engleză, relatează ambasadoarea Moldovei la Madrid, Violeta Agrici.

Ambasada Republicii Moldova la Doha, împreună cu ambasadele României și Bulgariei, au organizat o audiență comună cu Dr. Khalid bin Ibrahim Al Sulaiti, director general al Fundaţiei Satului Cultural „Katara”.

Ambasada Republicii Moldova la Londra a lansat un concurs de confecționare a mărțișoarelor. Cele mai frumoase mărțișoare urmează a fi alese prin votul vizitatorilor paginii de Facebook a ambasadei, iar mărțișoarele câștigătoare vor fi expuse în Parlamentul britanic.

Ambasada Republicii Moldova la Dublin a transmis mărțișoare confecționate de membrii diasporei către oficiali irlandezi, europarlamentari irlandezi și membri ai corpului diplomatic, în scopul promovării și familiarizării cu tradițiile și cultura poporului nostru.

Ambasada Republicii Moldova la Riga a pregătit felicitări cu descrierea legendei Mărțișorului însoțite de mărțișoare confecționate de meșteri populari din Moldova, transmise către partenerii și prietenii letoni, inclusiv conducerii țării, oficialilor de rang înalt din varii instituții de stat, reprezentanții organizațiilor publice și asociative din diverse domenii.

Ambasada Republicii Moldova la Beijing a efectuat o prezentare a patrimoniului cultural, folcloric și istoric, dansului popular, sărbătorilor naționale, inclusiv festivalul „Mărțișor”, tradițiilor de cultivare a viței de vie și industriei vinicole moderne, soiurilor de struguri autohtone, rutelor turistice din țara noastră etc.

Emisiunea poate fi vizionată integral AICI.

Ambasada Republicii Moldova la Atena desfășoară un concurs de confecționare a mărțișoarelor pentru copii în vârstă de 7-11 și 12-14 ani cu genericul „Mărțișorul – simbol etern al primăverii”.

Ambasada Republicii Moldova la Washington a făcut o prezentare cu tematica „Mărțișor” pentru copiii de la Școala primară Farmland, care au putut afla mai multe despre această frumoasă tradiție milenară, dar și port popular.

Totodată, publicul este invitat să participe la concursul virtual „Mărțișor in US: From Moldova with Love”, unde doritorii urmează să transmită poze creative și clipuri video scurte, dedicate promovării Mărțișorului în SUA. Câștigătorii vor fi premiați de către ambasadă.

Ambasada Republicii Moldova la Paris a creat patru carduri digitale, unde au fost prezentate în limba franceză, informații scurte despre tradiția și simbolistica sărbătoririi Mărțișorului atât în țara noastră, cât și în România, Bulgaria și Macedonia de Nord.

Reprezentanța Republicii Moldova la Geneva găzduiește o expoziție de mărțișoare.

Ambasada Republicii Moldova la Tokio a întreprins diverse activități în cadrul atelierului de confecționare a Mărțișorului de către copiii din prefectura Mie a Japoniei. Materialul video a fost pregătit de către conaționala noastră, Stela Casian, pentru concursul „Mărțișor – departe de casă” lansat de către Biroul relații cu diaspora.

Ambasada Republicii Moldova la Ottawa a postat un interviu al Angelei Tataru, reprezentantă a diasporei moldovene din Canada, care confecționează mărțișoare care au făcut înconjurul lumii. Acum, această artă tradițională, cu multă pasiune și dragoste, Angela Tataru o transmite copiilor de moldoveni la grădinița pe care o administrează.

Ambasada Republicii Moldova la Haga, în colaborare cu diaspora, a dăruit câte un mărțișor din partea copiilor pentru profesorii de la școlile primare olandeze, povestind despre semnificația și tradiția acestei sărbători.

Ambasada Republicii Moldova la Baku a desfășurat o întâlnire cu diaspora din Azerbaidjan, în cadrul căreia participanții au recitat poezii, au confecționat și au înmânat oaspeților mărțișoare.

Vizitatorii Consulatului General de la Frankfurt au fost întâmpinați la sediul misiunii consulare cu un tradițional mărțișor și îndemnați să facă poze la stand-ul tematic amenajat cu această ocazie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente