CSM a amânat subiectul cu privire la demararea procedurii de numire a unui judecător la CC

Subiectul cu privire la sesizarea Curții Constituționale referitor la demararea procedurii de numire în funcție a unui judecător la Curtea Constituțională, de pe agenda CSM, a fost amânat.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit magistratei Carolina Ciugureanu-Mihailuță, la moment nu există un mecanism clar privind desfășurarea concursului pentru numirea unui membru al Curții Constituționale.

„Propun să stabilim un gen de uniformizare a regulilor de selectare a judecătorilor CC de către exponenții celor trei puteri. M-am uitat peste regulamentului Guvernului în acest sens. Este un regulament simplu”, a declarat Ciugureanu-Mihailuță.

În acest sens, membrii CSM au amânat examinarea subiectului pentru a fi stabilit un regulament clar pentru concurs.

Amintim că la data de 1 februarie Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, solicitându-i să numească un nou judecător, după ce funcția a rămas vacantă în urma decesului magistratului Eduard Ababei.

Potrivit articolului 20 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, autoritatea competentă trebuie să numească un nou judecător în funcție în termen de 15 zile de la data sesizării Preşedintelui Curţii Constituţionale.

Judecătorul Curții Constituționale, Eduard Ababei, a decedat la vârsta de 52 de ani, la data de 27 ianuarie.

Eduard Ababei a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 30 iunie 2019.


Pub