Se plimbau, la miez de noapte, cu o pușcă ilegală, în zona de frontieră: S-ar fi dus în vizită la un amic, ce lucra la o stână

Trei bărbați au fost reținuți, noaptea trecută, în zona de frontieră. Aceștia nu și-au putut justifica motivul pentru care se aflau la graniță. Mai mult de atât, unul dintre ei deținea o armă de vânătoare, fără actele necesare.

Foto: border.gov.md

Ieri, în jurul orei 22:30, aflați în misiune de serviciu în zona de competență a Direcției, ofițerii Secției Echipe Mobile au observat trei persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră spre intrarea în localitatea Crihana Veche, raionul Cahul.

În cadrul monitorizării, cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte, polițiștii de frontieră au văzut că una din persoane ducea în mână o armă, pe care a aruncat-o jos la apropierea patrulei.

La fața locului, persoane cu semne de ebrietate nu au putut prezenta documente de identitate, comunicând că sunt locuitori ai raioanelor Cahul și Cantemir. Fiind întrebați de scopul aflării în zona de frontieră pe timp de noapte, aceștia au declarat că ar fi fost în vizită la un cunoscut ce deține o stână în zona de frontieră.

Nu departe de locul reținerii s-au depistat o armă de vânătoare de model TOZ BM și două tuburi-cartușe de calibrul 12 mm. Deși inițial au declarat că nu le aparține arma, în cele din urmă unul din bărbați a recunoscut, însă nu ar avea actele pentru armă.

Arma împreună cu tub-cartușele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizei balistice. Persoanele vor fi sancționate pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art.332, al. (1) Cod Contravenţional al RM, iar posesorul armei riscă cercetare contravențională, conform art.361 (al.1) și art.128 (al.2).


Pub