Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția BNM la declarațiile unor…

Reacția BNM la declarațiile unor deputați socialiști: „Banca Națională a Moldovei este o instituție independentă care activează în interesul public”

Foto: Captură Privesc.eu

După ce mai mulți deputați socialiști au anunțat marți, 2 martie, că își reiterează poziția față de inițiativa legislativă care prevede demiterea din funcții a șefilor celor mai importante instituții de stat, printre care și a directorului Băncii Naționale a Moldovei (BNM), instituția a venit cu reacție în acest sens.

Astfel, Banca Națională a Moldovei susține că este o „instituție independentă care activează în interesul public și se detașează de declarațiile politice”.

„Acestea induc riscul de a manipula și a distrage atenția opiniei publice de la problemele reale ale societății. BNM își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu legea și urmărește cu fermitate realizarea obiectivelor băncii centrale orientate spre crearea unui mediu macroeconomic prielnic pentru dezvoltarea țării noastre”, se arată într-o notă informativă a instituției.

Marți, 2 martie, deputații socialiști Vasile Bolea și Vlad Bătrâncea au anunțat în cadrul unei conferințe de presă că își reiterează poziția față de inițiativa legislativă care prevede demiterea din funcții a șefilor celor mai importante instituții de stat. Potrivit deputatului Vasile Bolea, mâine în cadrul ședinței Comisiei juridice, numiri şi imunităţi va fi examinat proiectul Privind lustrația și curățarea statului de influența oligarhică” înregistrat în decembrie 2020.

Potrivit socialiștilor, instituțiile, ale căror șefi ar urma să fie eliberați din funcție sunt de la Consiliul Audiovizualului, Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Comisia Națională a Pieței Financiare, Autoritatea de Integritate, Banca Națională a Moldoveni, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, Serviciul de Prevenire și Spălare a Banilor, Consiliul Concurenței și altele.