23:07:45 16.04.2024
Stiri

DOC // Medicii din Găgăuzia, folosiți în „RĂZBOIUL” vaccinurilor? REFUZĂ să se vaccineze cu AstraZeneca: „Nu este nicio diferență între vaccinul AstraZeneca și Sputnik V”

Actualitate 02.03.2021 19:10 Vizualizări2508 Autor: Ziarul National
DOC // Medicii din Găgăuzia, folosiți în „RĂZBOIUL” vaccinurilor? REFUZĂ să se vaccineze cu AstraZeneca: „Nu este nicio diferență între vaccinul AstraZeneca și Sputnik V”
Alexandru Botizatu, șeful Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, primul angajat din sistemul medical al R. Moldova vaccinat împotriva COVID-19


Autoritățile din domeniul sănătății au lansat astăzi campania de vaccinare împotriva noului coronavirus, iar primele doze de vaccin urmează a fi administrate medicilor aflați în prima linie a luptei cu pandemia.

Ca la un semn, administrațiile spitalelor din Comrat și Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia, au anunțat Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) despre faptul că refuză să se vaccineze cu AstraZeneca, primul vaccin ajuns în R. Moldova, fiind donat de către România.

„În acest moment, în centrul COVID și în secția de Terapie Intensivă nu există doritori de a se vaccina cu AstraZeneca. Vă rugăm să nu ne expediați vaccin”, îi scrie, de exemplu, șefa Spitalului din Comrat, Nina Railean, șefului ANSP, Vasile Guștiuc. Semnatara scrisorii, însă, își lasă o portiță - dacă vor apărea doritori, va apela la ANSP.





Refuzul medicilor din Găgăuzia de a se vaccina, dar și soarta vaccinului rusesc Sputnik V au fost „preocuparea” reporterului de la „NTV”, postul de televiziune afiliat socialiștilor, la conferința de presă a responsabililor din domeniul sănătății, care au prezentat bilanțul primei zile de vaccinare anti-COVID în R. Moldova - 751 de medici vaccinați și nicio reacție adversă.

Ce cred despre „refuzul medicilor” de a se vaccina și care este „poziția autorităților” în raport cu vaccinul Sputnik V (care nici nu a ajuns în R. Moldova - n.r.), au fost întrebările insistente ale reporterului de la NTV la conferința de presă din seara zilei de marți.

CITIȚI și VIDEO // Peste 750 de medici din R. Moldova, VACCINAȚI în prima zi a campaniei de imunizare împotriva COVID-19: Autoritățile nu raportează nicio reacție adversă

Alexei Ceban de la ANSP a declarat că lucrătorii medicali știu despre faptul că cea mai bună metodă de a preveni răspândirea virusului este vaccinarea, iar primele doze de vaccin au fost așteptate foarte mult în R. Moldova.

„Nu este nicio diferență între vaccinul AstraZeneca și Sputnik V. AstraZeneca are un singur adenovirus, care este de la cimpanzeu, iar Sputnik V - doi adenoviruși, deci este practic aceeași tehnologie. Acest gen de informație greșită că Sputnik este mai bun decât AstraZeneca o poate spune doar persoana care nu cunoaște”, a explicat și Angela Paraschiv de la Grupul național de comunicare privind imunizarea împotriva COVID-19.

Aceeași sursă a adăugat faptul că la ședința Comitetului Național pentru Imunizare s-a luat decizia că în R. Moldova vor fi utilizate vaccinuri care au fost aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului și cele care au fost aprobate în lista de urgență a OMS: „Este specificat și în procesul-verbal al ședinței că doar aceste vaccinuri vor fi utilizate. Acum, după ce Sputnik V a fost aprobat de Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Consiliul urmează să se întrunească să ia o decizie”.

CITIȚI și 120 de MILIOANE de lei pentru vaccinul rusesc „Sputnik V”, care nu este aprobat de OMS. „Dacă eram eu președinte, vaccinurile din Rusia erau aici în IANUARIE… Nu e obligatoriu să fie aprobat de OMS”

Refuzul medicilor din Găguzia de a se vaccina vine la scurt timp după ce președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a revenit dintr-o vizită neanunțată la Moscova și a cerut, ieri-seară, Guvernului să identifice bani pentru a „procura” un milion de doze de vaccin anticoronavirus.

CITIȚI și FOTO // Greceanîi a convocat membrii GUVERNULUI și le-a dat INDICAȚII să găsească BANI pentru a cumpăra 1 000 000 de doze de vaccin „Sputnik V”? Dodon insistă ca R. Moldova să aloce 120 de milioane de lei pentru vaccinul „Sputnik V”

Astăzi, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a anunțat o întâlnire a șefului misiunii siplomatice, Oleg Vasnețov, cu bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, care au discutat inclusiv despre „situația epidemiologică” din R. Moldova.

Menționăm că România a trimis la Chișinău 21 600 de doze de vaccin din donația de 200 000 anunțată de președintele Klaus Iohannis, iar alte 14 400 de doze gratuite de vaccin AstraZeneca urmează să ajungă în următoarele zile în R. Moldova prin intermediul platformei COVAX. Din această primă tranșă de vaccinuri, 1 800 au fost trimise astăzi în regiunea transnistreană.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md