(doc) Care sunt cele mai frecvente acte de corupție în 2020 și unde au fost depistate acestea

coruptie-shutter
Foto: News.ro

Ofițerii de investigație ai CNA au prezentat un raport de activitate unde au depistat pentru anul 2020 mai mult de 600 de infracțiuni și acte de corupție identificate în instituțiile subordonate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, primăriile, dar și alte întreprinderi de stat. Totodată, cele mai frecvente acte de corupție anul trecut au fost traficul de influență, coruperea pasivă și escrocheria. În 2020, oamenii legii au investigat de patru ori mai multe episoade de escrocherie decât în 2019.

Ofițerii de investigații ai CNA au depistat 621 de infracțiuni, din ele 449 de infracțiuni de corupție și conexe corupției și 172 din alte categorii. Cele mai frecvente acte de corupție și conexe corupției în 2020 au fost:

# traficul de influență – 182 de infracțiuni;
# coruperea pasivă – 128 de infracțiuni;
# escrocheria – 97 de infracțiuni;
# coruperea activă – 50 de infracțiuni.

Totodată, anul trecut, urmare a măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală au fost realizate 66 de acțiuni de reținere în flagrant delict a făptuitorului.

Potrivit raportului CNA, din numărul total de infracțiuni constatate 2020, 73 au fost înregistrate în instituțiile subordonate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 68, în cadrul primăriilor, 63 la întreprinderile de stat, câte 45 în Ministerul Afacerilor Interne și în întreprinderile comerciale.

De asemenenea, în raport se menționează că printre subiecții actelor de corupție, depistate în 2020, sunt:

# 51 de șefi de instituții autonome din cadrul autorităților;
# 43 de inspectori de poliție;
# 23 de primari și vice-primari;
# 18 inspectori vamali;
# 16 directori și adjuncți de întreprinderi de stat;
# nouă angajați în domeniul educației și trei în domeniul sănătății, se mai arată în document.

În sectorul privat și liber-profesionist, subiecți ai dosarelor CNA au fost 119 persoane fizice, 20 de directori de întreprinderi și organizații din sectorul privat, nouă avocați și un executor judecătoresc. Iar după criteriul de gravitate, 20 de infracțiuni au fost calificate ca deosebit de grave, 394 de infracțiuni grave, 121 de infracțiuni mai puțin grave și 86 de infracțiuni ușoare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente