Autoritățile locale declară că instituțiile medicale din Chișinău sunt pregătite să înceapă procesul de imunizare

Instituțiile medicale din Chișinău sunt pregătite să înceapă procesul de imunizare. Despre aceasta a anunțat astăzi, în cadrul ședinței Primăriei, Tatiana Bucearschi, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate.

Foto: UNIMEDIA

Municipiul Chișinău rămâne în continuare în alertă epidemiologică, sporită cu Covid-19. Săptămâna trecută a fost înregistrată o creștere constantă a numărului de îmbolnăviri.

„Ceea ce ține de imunizare, după cum știm, la data de 27 au fost aduse 21 mii doze vaccin AstraZeneca, cu titlu gratuit. Ele au fost distribuite către Agenția Națională de Sănătate Publică și așteptăm distribuirea către instituțiile municipale.

Țin să vă informez că instituțiile municipale sunt pregatite, acele locuri pentru vaccinare în instituțiile municipale, atât în asociațiile medicale, cât și în instituțiile spitalicești gata să primească acest vaccin. În contextul creșterii numărului alarmant de cazuri, îndemn cetățenii spre responsabilitate maximă pentru a face față perioadei de criză”, a declarat Tatiana Bucearschi.

La moment în municipiul Chișinău sunt disponibile aproape 1500 de paturi și sunt internați în spitale 1488 de pacienți confirmați, dintre care 72 de pacienți sunt în stare foarte gravă.


Pub