Moldovean, extrădat din Italia, după ce a fost prins cu acte românești false

Un moldovean a fost extrădat din Italia, după ce a fost arestat pentru deținerea unei cărți de identitate contrafăcute, scrie Prima Como.

Foto: it.blastingnews

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de miercuri, 10 februarie, când Personalul Departamentului de Prevenire a Criminalității din Lombardia al Poliției de Stat, coordonat de ofițerii de poliție judiciară de la sediul poliției din Como, au verificat un bărbat care se afla în într-un bar din Erba.

Astfel, a fost identificat cetățeanul moldovean, în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în municipiul Erba, a prezentat o carte de identitate aparent română ca document de identificare.

În timpul cercetării documentului, operatorii au avut imediat îndoieli cu privire la autenticitatea acestuia și, prin urmare, cu ajutorul personalului angajat de poliția locală a municipiului Como, au efectuat o evaluare detaliată, menită să verifice autenticitatea acestuia.

Expertiză a dovedit că actul de identitate a fost complet contrafăcut și, prin urmare, subiectul a fost arestat pentru infracțiunea de deținere și fabricare de documente de identitate false.

Ulterior, cazul a fost pus la dispoziția Curții judecătorești din Como care a dispus judecarea acestuia. Bărbatul a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

Din alte investigații, a reieșit că arestatul nu era la prima infracțiune de acest fel. De fapt, împotriva sa exista deja o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru aceeași infracțiune, comisă în municipiul Rimini.

După proces, bărbatul a fost pus la dispoziția Biroului local pentru imigrări, care l-a sesizat cu privire la un ordin de extrădare de pe teritoriul național, emis de comisarul de poliție Como. Bărbatul a fost extrădat imediat în R. Moldova.


Pub