Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta Maia Sandu anunță că…

Președinta Maia Sandu anunță că a pornit o serie de consultări cu reprezentanți ai societății civile, juriști și specialiști în drept constituțional: „Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă”

Foto: Facebook/ Maia Sandu

Președinta Maia Sandu a anunțat luni, 1 martie, că a pornit o serie de consultări cu societatea civilă, juriști, specialiști în drept constituțional și organizații în domeniul respectării statului de drept, pentru a asculta opiniile și recomandările lor „în vederea ieșirii din criza politică”.

Președinta susține că R. Moldova se află într-un blocaj politic în care, „pe o parte, există o majoritate parlamentară PSRM-Șor care vrea să-și păstreze fotoliile și schemele de corupție și, pe de altă parte, o majoritate covârșitoare a populației care le cere hoților să plece”.

„Cetățenii au mereu dreptate. Iar suveranitatea stă în mâinile poporului, nu ale unui grup îngust de interese. Astăzi am discutat cu organizațiile din cadrul Forumului societății civile din Parteneriatul Estic – Promo-LEX, CRJM, Expert-Grup, IPRE, WatchDog, Amnesty International, Asociația pentru Democrație Locală, IESPM, Centrul Regional de Mediu, CPR, Conferința Națională a Sindicatelor, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Am primit în cadrul acestor consultări multe mesaje utile și recomandări de ordin juridic, politic și diplomatic în vederea depășirii blocajului”, a spus Sandu într-o postare pe Facebook.

Totodată, Maia Sandu susține că va continua consultările și în zilele ce urmează.

„Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă. Justiția nu se negociază. Hoții nu le vor bine oamenilor. Țara are nevoie de anticipate, de deputați responsabili, de un Guvern competent cu susținere stabilă în Legislativ”, a conchis președinta.

La 25 februarie, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV Chișinău, Maia Sandu a declarat că nu va desemna un nou candidat la funcția de premier al R. Moldova și că va discuta cu reprezentanți ai societății civile și cu specialiști în drept constituțional cu privire la situația politică actuală din țară.

„Asta voi face cel mai probabil începând cu ziua de luni. O să încerc să am mai multe discuții cu oameni ai societății civile să vedem cum văd unii dintre ei această situație (…). Țara trebuie să ajungă la alegeri anticipate și tocmai de aceea eu sunt gata să merg mai departe, inclusiv prin referendum, așa încât să le ofer cetățenilor dreptul de a decide această problemă.”, a mai spus președinta.

Magistrații CC au declarat drept neconstituțional decretul președintei Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier. Prin decizia de marți, 23 februarie, Înalta Curte obligă președinta să anunțe noi consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Decizia CC a fost luată în baza sesizării depuse la 12 februarie curent de deputații socialiști Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolski. Aceștia au cerut să fie interpretat dacă președinta Sandu a admis o încălcare gravă atunci când a desemnat-o pe Gavrilița repetat la funcția de premier, însă această parte a sesizării nu a fost admisă de Înalta Curte.

Prim-ministra desemnată, Natalia Gavrilița, nu a primit joi, 11 februarie, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Niciun deputat nu a votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri. 

Tot joi, în timp ce prim-ministra desemnată își prezenta în plenul Parlamentului programul de Guvernare, PSRM a propus propriul candidat pentru funcția de premier. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidata propusă de socialiști.

Chiar înainte ca să înceapă procedura de vot pentru susținerea Guvernului Gavrilița, președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor (PSRM), Corneliu Furculiță, a anunțat că 54 de deputați – din PSRM, transfugii din „Pentru Moldova”, Partidul Șor și trei deputați independenți – au semnat pentru constituirea unei majorități parlamentare, pentru desemnarea candidatului PSRM pentru funcția de premier.

Ulterior, și Platforma DA a venit cu propriul candidat pentru funcția de premier, înaintându-l pe liderul Platformei, Andrei Năstase, la această funcție.