image
Sursa foto: CDEC

Un grup de tineri din Cantemir au organizat un flash-mob din motiv că, în raion lipsește un Centru pentru tineret

17 tineri activi din orașul Cantemir au organizat un flash-mob. Scopul evenimentului a fost creșterea nivelului de conștientizare și sensibilizare a populației cu privire la absența unui Centru de Tineret în raionul Cantemir.

Tinerii din raionul Cantemir consideră că vocea lor merită auzită și că au nevoie de un spațiu sigur și prietenos pentru tineri, care să le ofere oportunități de dezvoltare, participare și implicare în activități civice pentru comunitățile lor.

CDECCDEC

Flash-mob-ul a fost realizat cu respectarea măsurilor de prevenire a infecției de COVID-19 și în cadrul Campaniei de advocacy de a milita și susține crearea și dezvoltarea unui Centru de tineret în raionul Cantemir.

Doina Marina, una dintre tinerele implicate în acțiune a menționat: „Experiența acestui flash-mob mi s-a părut foarte utilă și am interacționat cu diferite persoane pe care le-am informat despre importanța creării unui Centru pentru tineri în raion. Oamenii ne-au susținut ideea, au fost deschiși și benevoitori să ne asculte.”

CDECCDEC

În luna martie 2021, tinerii vor desfășura o amplă campanie de advocacy pentru a sensibiliza cetățenii (în special tinerii) și reprezentanții Administrației Publice Locale (APL) cu privire la importanța creării unui centru de tineret raional pentru dezvoltarea capacităților și aptitudinilor tinerilor, creșterea nivelului de implicare a tinerilor în procesul guvernării locale și consolidarea instituțională a sectorului de tineret în raionul Cantemir.

CDECCDEC

Acest flash-mob a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a Centrului de Instruire și Dezvoltare Educațională și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: