Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Președintele Consiliului European și-a…

FOTO Președintele Consiliului European și-a exprimat „susținerea deplină” pentru președinta R. Moldova și agenda sa

Foto: Facebook/EUDelegationMoldova

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi-a exprimat susținerea deplină pentru președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi agenda sa ambițioasă, notează Delegația UE la Chișinău pe pagina sa de Facebook.

„Uniunea Europeană este cel mai de încredere partener al Republicii Moldova. Susținerea noastră este strâns legată de reforme. Doar lupta cu corupția şi consolidarea statului de drept pot asigura progresul. Vă doresc mult succes!”, a scris Charles Michel pe contul său de Twitter.

De asemenea, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o împreună cu Maia Sandu, după întrevederea de la Reședința de Stat, Charles Michel a  a reiterat sprijinul UE în combaterea pandemiei de COVID-19, în obținerea vaccinului și în redresarea economiei Republicii Moldova.

„Este prima vizită în Republica Moldova – scurtă, dar foarte importantă. Transmit un mesaj clar de sprijin din partea Uniunii Europene în continuarea reformelor și lupta cu corupția. UE este un partener de încredere al Republicii Moldova. Suntem cel mai mare partener comercial pentru exporturile moldovenești. Pe parcursul ultimilor zece ani am oferit peste un miliar de euro sub formă de granturi și peste o mie de proiecte au fost implementate în toată țara. Am reiterat solidaritatea UE de a ajuta Moldova să lupte cu criza Covid și să facă față impactului social-economic al acesteia. Acum suntem concentrați pe accelerarea vaccinării. Dar sprijinul nostru merge mână în mână cu reformele. Combaterea corupției și consolidarea statului de drept sunt singura cale de urmat. Agenda foarte ambițioasă a președintei este direcția corectă, pentru consolidarea relației cu UE”, a declarat Charles Michel.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a aflat astăzi într-o vizită de câteva ore la Chișinău,  în cadrul vizitei de lucru pe care o întreprinde în Republica Moldova, Georgia și Ucraina, în perioada 28 februarie – 3 martie.