Rusia critică declarațiile ambasadorului UE la Chișinău și îndeamnă la manifestarea „normelor elementare de etică diplomatică”

Federația Rusă a venit cu o reacție la declarația comună a ambasadorilor UE și ale statelor membre UE acreditați în R. Moldova, subliniind că diplomații ar trebui să „manifeste norme elementare de etică diplomatică și să se abțină de la o intervenție deschisă în treburile interne ale statelor suverane.” Declarația a fost făcută publică pe pagina de Facebook a Ministerului rus de Externe la data de 26 februarie curent.

Foto: www.ifri.org

„Am atras atenția asupra declarațiilor publice în curs ale reprezentanților Uniunii Europene și ale statelor membre din Republica Moldova cu privire la procesele politice interne dificile din această țară.

Din păcate, astfel de declarații ale șefului delegației UE în Moldova, care sunt o intervenție deschisă în afacerile interne ale țării, devin o practică obișnuită pentru el.

Este și mai regretabil că de data aceasta au fost susținuți de ambasadorii statelor membre UE acreditați la Chișinău. În declarația lor comună din 25 februarie a acestui an, se menționează că UE acționează în Moldova „în spiritul cooperării și parteneriatului” și „cu respect deplin pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova”. Este puțin probabil ca instrucțiunile lui P. Michalko către autoritățile moldovenești să fie privite ca o manifestare a „respectului și parteneriatului” față de Republica Moldova.

În declarația menționată anterior, ambasadorii statelor membre UE au acordat o atenție specială „compatibilității legislației și practicii interne cu obligațiile internaționale ale Republicii Moldova, inclusiv față de Uniunea Europeană”. Sperăm că colegii noștri europeni își vor aminti că R.Moldova, pe lângă Acordul de asociere cu UE, are obligații internaționale în cadrul structurilor de integrare eurasiatică, fiind stat membru al CSI și având statut de observator la EAEU.

Facem apel la oficialii Uniunii Europene și ai statelor sale membre să manifeste norme elementare de etică diplomatică și să se abțină de la o intervenție deschisă în treburile interne ale statelor suverane”, se arată în comunicatul emis de Ministerul de Externe al Federației Ruse.

❗ Обратили внимание на продолжающиеся публичные заявления представителей Евросоюза и его государств-членов в Молдавии по...

Publicată de Russian Foreign Ministry - МИД России pe Vineri, 26 februarie 2021

Amintim că la data de 25 februarie, ambasadorii UE și ale statelor membre UE acreditați în R. Moldova au semnat o declarație comună în care resping „atacurile publice venite din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și deputatului fugar Ilan Șor și îndreptate asupra ambasadorului Peter Michalko și a altor ambasadori.”

În declarația semnată de 22 de diplomați, oficialii punctează că „ambasadorii UE și ai statelor membre observă evoluțiile interne, concentrându-se pe compatibilitatea legilor și practicilor interne cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova, inclusiv cele față de Uniunea Europeană, în conformitate cu mandatele lor și în respect deplin față de independența și suveranitatea Republicii Moldova.”

La data de 23 februarie PSRM a emis un comunicat prin care își exprima nedumerirea în legătură cu „declarațiile frecvente și scandaloase ale unui număr de ambasadori acreditați în Republica Moldova”. „Considerăm astfel de declarații ca o intervenție gravă în treburile interne ale unui stat suveran”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Reacția PSRM a venit după ce ambasadorul „și-a permis să facă comentarii dure” cu privire la Consiliul Audiovizualului din Moldova.

„Vina acestui organ, potrivit diplomatului european, constă în metode insuficiente de combatere a „dezinformării și a știrilor false”, adică cu acele mass-media care exprimă punctul de vedere „greșit”. În același interviu, domnul Michalko solicită de fapt CCA să introducă cenzura mijloacelor de informare inacceptabile Uniunii Europene”, se mai arată în comunicatul PSRM.

Anterior, la data de 19 februarie, Ilan Șor, într-un video publicat pe pagina sa de Facebook, a lansat o serie de acuzații precizând că „șeful delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, se comportă ca un supraveghetor, implicându-se direct în afacerile interne ale țării. Iar politicienii de buzunar, precum liderul PD, Pavel Filip, și președinta Maia Sandu se întrec în a-i îndeplini ordinele și fac așa cum li se spune”.


Pub