fbpx

Restricţii suplimentare în cinci regiuni din Italia, inclusiv în Lombardia

Ministerul italian al Sănătăţii a decis sâmbătă impunerea de restricţii suplimentare în cinci regiuni, printre care Lombardia, în contextul pandemiei de COVID-19, dar şi ridicarea lor aproape în totalitate în Sardinia, conform AFP şi Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cele 20 de regiuni italiene sunt împărţite în zone galbene (cu risc moderat), portocalii (risc mediu) şi roşii (risc ridicat), scrie hotnews.ro.

Pentru prima dată, o regiune, Sardinia, trece în zona albă, în care majoritatea restricţiilor sunt ridicate, mai puţin cele referitoare la portul măştii şi la distanţarea fizică.

Sardinia a înregistrat timp de trei săptămâni la rând mai puţin de 50 de cazuri noi de COVID-19 la 100.000 de locuitori, principalul criteriu pentru trecerea în zona albă, în care restaurantele sunt deschise şi seara, iar sălile de cinema, de teatru, de fitness şi piscinele pot fi de asemenea redeschise.

Autorităţile din Sardinia au decis totuşi o deschidere prudentă, supravegheată, a activităţilor, o discuţie cu Ministerul Sănătăţii şi Institutul Superior de Sănătate (ISS) urmând să stabilească modalităţile de trecere în zona albă începând de luni.

Tot de luni, Lombardia, Piemont şi Marche vor trece din zona galbenă în cea portocalie, în care barurile, restaurantele şi muzeele se închid.

Două regiuni, Basilicata şi Molise, devin zone roşii, în care totul este închis, mai puţin magazinele cu produse de primă necesitate (alimente, farmacii), şi unde deplasările sunt permise doar din motive profesionale şi de sănătate.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button