Igor Dodon: În Republica Moldova a fost înregistrat oficial vaccinul rusesc Sputnik-V

Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că în țara noastră a fost înregistrat oficial vaccinul rusesc împotriva Covid-19, Sputnik-V. Acesta mai spune că primul lot va fi livrat în curând.

Foto: UNIMEDIA

„Livrările preparatului în Moldova vor începe foarte curând! Locuitorii țării noastre vor obține acces la vaccinul care este folosit în aproximativ 40 de țări ale lumii, inclusiv europene și este considerat de către experți sigur și cu o eficiență înaltă.

Menționez că înregistrarea cu succes a vaccinului în țara noastră a avut loc în pofida încercărilor aparatului președintelui Moldovei de a împiedica acest lucru”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Totodfată, Ministerul Sănătății a anunțat astăzi că în cel puțin 3 zile primul lot de vaccin va ajunge în Republica Moldova. Este vorba despre 14 mii doze de AstraZeneca oferite pe platforma COVAX.

Anterior, termenul a fost amânat de două ori.


Pub