Fostul procuror anticorupție Roman Statnîi va fi cercetat în libertate

Fostul subaltern al șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Roman Statnîi, va fi cercetat în libertate. Demersul procurorilor privind solicitarea prelungirii măsurii preventive a fost respins.

Foto: publika.md

Purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, a comunicat pentru UNIMEDIA că PCCOCS a contestat decizia instanței.

Pe 27 ianuarie, fostul subaltern al Șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Roman Statnîi a fost reținut la sediul PCCOCS, după ce a fost recunoscut și audiat, este bănuit de „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”, anunță Procuratura Generală.

Potrivit PG, toate aceste acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării „VENTO”, cărora, în coparticipare cu șeful său de atunci (actualul șef suspendat al Procuraturii Anticorupție), doi polițiști și alte persoane încă nestabilite, le-ar fi fabricat un dosar la comandă.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.


Pub