image
Sursa foto: Getty Images

Carantina a transformat Londra într-un paradis al șobolanilor: Numărul lor ar fi ajuns să fie dublu față de cel al oamenilor

Carantina a transformat Londra într-un paradis al șobolanilor. Numărul rozătoarelor a crescut cu peste 50% și, fiindcă multe clădiri de birouri sunt închise, șobolanii au ajuns în grădinile și casele oamenilor, atrași de resturile alimentare. Specialiștii în deratizare au observat că șobolanii sunt mai mari, așa că e nevoie de mai multă otravă și de capcane mai mari ca să fie omorâți.

Nimeni nu știe cu exactitate câți șobolani trăiesc în Londra, dar se presupune că e vorba de aproximativ 20 de milioane, adică de două ori mai mulți decât numărul oamenilor.

O asociație care reprezintă 700 de companii britanice de deratizare a comunicat o creștere cu 51% a activității rozătoarelor în timpul primului lockdown, în primăvara anului 2020, și o creștere de 78% în noiembrie, după un al doilea blocaj, relatează CNN. Asociația nu a calculat valorile pentru acest an, dar spune că acestea sunt mai mari, ceea ce ridică o problemă de sănătate publică.

"Șobolanii sunt niște mașini de supraviețuire; oriunde au acces facil la resturi alimentare, vor reveni", spune Michael Coates, angajat a unei companii de deratizare.

În condițiile în care multe restaurante și clădiri de birouri din centrul Londrei rămân goale, șobolanii sunt obligați să migreze în zonele rezidențiale în căutare de hrană. Acolo, familiile petrec mai mult timp și mănâncă acasă, ceea ce a dus la o creștere a cantității de deșeuri, aducând șobolanii în suburbii. Rozătoarele au mai fost atrase și de mâncarea lăsată pentru păsări pe timpul iernii.

"Am avut un caz al unei doamne bătrâne care obișnuia să hrănească păsările. Până când ne-a sunat, erau probabil 10 până la 15 șobolani care se cuibăriseră în straturile cu flori", a afirmat Michael Coates pentru CNN.

Paul Claydon, un alt angajat al unei companii de deratizare, a afirmat că în mod normal primea aproximativ zece apeluri pe săptămână privind prezența rozătoarelor, dar că, în timpul perioadelor de carantină, au fost "cu ușurință cu 20 mai multe".

"S-ar putea să vedem șobolani acolo unde nu eram obișnuiți să îi vedem. Șobolanii pot să roadă substanțe diverse cum ar fi metalele moi și cărămida", spune Natalie Bungay, reprezentant al asociației firmelor de deratizare.

Șobolanii se pot înmulți rapid. Cercetările făcute de firma de control al dăunătorilor Rentokil arată că o pereche de șobolani poate duce la nașterea a aproximativ 1.250 de exemplare într-un an. Și dimensiunea șobolanilor crește. Paul Claydon susține că a ajuns să nu fie neobișnuit pentru el să prindă un șobolan care măsoară până la 40 de centimetri, scrie digi24.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: