Linkuri accesibilitate

Iași: expoziție în memoria Holocaustului romilor, deportați în Transnistria


București, Memorialul Holocaustului.
București, Memorialul Holocaustului.

La Palatul Culturii din Iași se deschide sâmbătă expoziţia fotodocumentară "Amintiri de carton" dedicată Holocaustului romilor, un proiect al Muzeului de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi, relatează Agerpres.

„Reunind portrete ale supravieţuitorilor, fotografii de familie, interviuri şi documente de arhivă, expoziţia concepută de Asociaţia Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România aduce în atenţia publicului un moment istoric incontestabil: Holocaustul romilor, pornind de la realităţile istorice potrivit cărora, în 1942, au murit aproape jumătate din cei 25.000 de romi deportaţi din România în Transnistria” se arată într-un comunicat de presă al Complexului Muzeal Naţional Moldova Iaşi.

Expoziția este gratuită și poate fi vizitată până pe 14 martie.

Expoziţia a fost prezentată şi în Polonia, la Auschwitz şi Auschwitz Birkenau, în anul 2019, cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor (2 august), precum şi la Monumentul Memorial al Holocaustului din Bucureşti.

XS
SM
MD
LG