Cerealele de toamnă reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor. Sporurile obţinute de pe urma aplicării unui kilogram de îngrăşământ substanţă activă sunt în mediu de 8-10 kg pe terenuri neirigate şi 15-20 kg în condiţii de aprovizionare bună cu apă, acoperă în deplin costul cheltuielilor efectuate cu fertilizare.
Pe solurile foarte sărace, producţiile obţinute la cereale de toamnă, fără îngrăşăminte, nu depăşesc, în unele cazuri, 1,5 t producţie de boabe/ha, producţii a căror valoare nu acoperă cheltuielile făcute cu lucrările solului, sămânţa, semănatul, erbicidatul, recoltatul şi celelalte lucrări tehnologice.
Pe solurile mai fertile, cum sunt cernoziomurile, recoltele obţinute la culturile de grâu şi orz nefertilizate sunt slabe cum cantitativ aşa şi calitativ, fiind în limita rentabilităţii acestor culturi.
Odată cu fertilizarea cerealelor de toamnă se fac cheltuieli suplimentare care se pot ridica, la preţurile actuale, peste 750-800 lei/ha, însă valoarea sporurilor obţinute este de câteva ori mai mare, comparativ cu investiţia făcută cu introducerea îngrăşămintelor.
Lipsa unei reţele de distribuire a îngrăşămintelor la care s-au adăugat preţurile mari şi lipsa banilor necesari procurării acestora a dus la scăderea considerabilă a cantităţilor de îngrăşăminte folosite în ultimii ani, comparativ cu perioada 1985-1991.
În aceşti ani, majoritatea suprafeţelor însămânţate n-au fost fertilizate. Situaţia mai gravă este acolo unde nu s-au aplicat îngrăşăminte cu fosfor, care trebuiau încorporate în sol, înainte de semănat.
Cerealele de toamnă au intrat în iarnă, în unele cazuri, neînfrăţite şi chiar nerăsărite, iar gerurile din această iarnă nu au influenţat negativ la densitatea plantelor şi nu se impun măsuri speciale privind fertilizarea, despre care se interesează mulţi conducători a întreprinderilor agricole.
În general, aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor la suprafaţa solului, după semănat, nu se recomandă, dar ţinând cont că lipsa acestora duce la o slabă utilizare a îngrăşămintelor cu azot şi implicit la obţinerea unor producţii scăzute, trebuie să asigurăm şi în aceste condiţii o fertilizare cu fosfor, în special pe solurile cu o fertilitate fosfatică scăzută.
Ca o primă măsură ce se impune este aplicarea unor cantităşi de 30-50 kg P2O5/ha, pe terenurile nefertilizate cu fosfor, sub formă de îngrăşăminte complexe, cu un raport N:P2O5 în favoarea fosforului sau 1:1 (10:26:26; 11:44:0; 12:52:0; 13:19:19; 16:16:16 etc.).
Când se aplică îngrăşămintele complexe pentru asigurarea fosforului trebuie să nu depăşim doza de azot necesară culturilor.
Aplicarea îngrăşămintelor complexe, la cerealele de toamnă, în cursul iernii sau primăvara devreme, pentru asigurarea fosforului va avea o eficacitate mai slabă, comparativ cu aplicarea aceleiaşi doze sub arătura de bază, însă efectul este superior faţă de aplicarea unilaterală a azotului.
În afară de aceasta, fosforul nu se pierde, se acumulează în sol, urmând a fi utilizat de culturile următoare (postpremergătoare).
Fertilizarea cu potasiu a cerealelor de toamnă în această perioadă se va face în măsura în care acest element intră în componenţa tipurilor de îngrăşăminte complexe aplicate pentru asigurarea dozei de fosfor.
Doza de îngrăşăminte cu azot se poate aprecia, într-un mod destul de simplu, socotind pentru fiecare tonă producţie de boabe, 30 kg de N pentru cultura grâului şi 25 kg N pentru cultura orzului.
Pe suprafeţe unde cerealele sunt înfrăţite, se pot aplica în perioada de iarnă cantităţi de 40-80kg N/ha, sau chiar mai mult, până la completarea dozei de azot.
Pe câmpurile unde plantele nu sunt înfrăţite se aplică cantităţi mai mici de azot, de 30-40 kg/ha, în această perioadă, iar completarea dozei de azot se va face în primăvară, după înfrăţire, pentru a nu sensibiliza plantele la cădere.
O atenţie deosebită, în cazul fertilizării cerealelor de toamnă, trebuie acordată uniformităţii aplicării şi raportului dintre azot şi fosfor.
Dozele de azot pot atinge până la 80-90 kg N/ha la orz şi 120 – 130 kg N/ha la grâu, acolo unde au fost asigurate îngrăşămintele cu fosfor. Aplicarea unor doze mari de azot, acolo unde fosforul nu este asigurat, duce la o slabă utilizare a azotului din îngrăşăminte şi implicit la o eficienţă economică scăzută a folosirii îngrăşămintelor.
Azotul (în cursul iernii) se asigură din îngrăşămintele simple şi numai în cazul când trebuie să se aplice şi fosforul, aşa cum a fost arătat la început, se folosesc îngrăşăminte complexe.
Îngrăşăminte simple cu azot, azotatul de amoniu (34,6% N) şi ureea (46%N) se folosesc pe toate tipurile de soluri, prin împrăştiere uniformă la suprafaţa solului, de preferat când solul este îngheţat.
Aplicarea unilaterală a azotului şi fosforului dă rezultate mai slabe, comparativ cu aplicarea acestora împreună, există o interacţiune azot-fosfor pozitivă, anume la cerealele păioase de toamnă.
Cum fertilizăm cerealele
În condiţiile anului 2021, criteriile de bază care trebuie să fie luate în considerare la stabilirea dozelor de îngrăşăminte pentru fertilizarea suplimentară sunt:
- starea de vegetaţie a culturilor la ieşirea din iarnă;
- dozele de îngrăşăminte aplicate în toamnă corelate cu starea de aprovizionare a solului;
- producţia planificată;
- precipitaţiile înregistrate în zona respectivă;
- soiul cultivat;
- fertilizarea făcută în anul anterior;
- planta premergătoare.
Când grâul este rar în primăvară, în situaţia pe care o avem deseori, se acţionează pentru stimularea înfrăţirii, astfel încât un număr mai mare de fraţi să fie fertili.
În aceste situaţii, aplicarea îngrăşămintelor cu azot trebuie făcută mai devreme, primăvara, pe sol încă îngheţat. Prin aceasta vom contribui şi la creşterea numărului de boabe în spic, astfel să se obțină producţii normale.
Pentru 100 kg de boabe şi producţia secundară aferentă (paie, frunze etc.) se preiau următoarele cantităţi de elemente fertilizate din sol:
- grâul extrage: 2,3-3,3 kg azot; 1,1-1,8 kg fosfor; 1,9-3,7 kg potasiu;
- orzul: 2,4-2,8 kg azot; 1,16-1,25 kg fosfor; 1,79-2,10 kg potasiu;
- secara: 2,7 kg azot; 1,6 kg fosfor; 3,6 kg potasiu;
- triticale: 2,8 kg azot; 1,0 kg fosfor; 3,1 kg potasiu;
- rapiţa: 5,5 kg azot; 3,5 kg fosfor; 4,1 kg potasiu.
Înmulţiţi recolta pe care doriţi să o obţineţi cu consumul menţionat şi obţineţi doza de îngrăşăminte necesară, care se mai corectează în funcţie de tipul de sol, planta premergătoare, precipitaţiile căzute etc.
Din doza dedusă din acest calcul se scad câte 2 kg azot pentru fiecare tonă de gunoi aplicată în anul respectiv sau câte 1 kg azot pentru fiecare tonă de gunoi dată în anul precedent.
Alte recomandări ce țin de perioada fertilizării culturilor de toamnă găsiți în acest articol.
Bibliografie
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Chișinău, 2021. 288 p.
Comentarii