image
Sursa foto: jurnal.md

Un adolescent din capitală, care suferă de o boală gravă, are la dispoziție doar 14 zile pentru a aduna 200 de mii de euro

Viața unui tânăr de 18 ani, din Chișinău, depinde de atitudinea oamenilor binevoitori. Eugen Faverman suferă de o boală grea și are nevoie de un tratament special. Eugen are la dispoziție numai două săptămâni, pentru a pleca în Spania unde să fie supus unei operații costisitoare. Familia băiatului nu are suma necesară, peste 200 de mii de euro, și în ajutor au sărit prietenii.

Calvarul a început în vara anului 2019. Medicii l-au examinat pe Eugen și i-au spus că ar putea fi vorba despre o fractură în zona pieptului.

Două luni s-a tot perindat prin spitale, pentru a da diverse analize. În luna august, medicii au depistat că Eugen are cancer la limfom Hodgkin. În scurt timp, el a fost internat la Spitalul Oncologic, dar greul cel mai mare abia începuse.

La școală nu mai mergea. Prietenii îl vizitau, dar nimic nu mai era ca altă dată.

În iulie trecut, medicii i-au declarat că tratamentul a luat sfârșit, că s-a vindecat. Eugen s-a întors la școală, acum este în clasa a XII-a, dar bucuria nu a durat mult. Boala a recidivat.

„În septembrie, octombrie și în noiembrie am mers la școală. Totul era bine, din octombrie a apărut febra, alte simptome nu erau. Medicii ne-au spus să așteptăm până nu vor apărea alte simptome și iată așa am pierdut din nou mult timp”, spune Eugen.

În ianuarie curent, medicii l-au trimis repetat pe Eugen la radiografie. A devenit clar că boala a revenit sub o formă mai severă. Părinții l-au dus pe Eugen în Ucraina pentru o altă serie de analize și consultări.

Săptămâna trecută, medicii au decis că tânărul are nevoie urgent de o intervenție chirurgicală, în cel mult două săptămâni. Această intervenție nu poate fi făcută în Republica Moldova. Părinții lui Eugen au găsit un spital în Spania, care e gata să-l primească.

Costul tratamentului depășește posibilitățile familiei. Este nevoie de peste două sute de mii de euro. Prietenii lui Eugen și alți tineri de vârsta lui au ieșit în stradă pentru a strânge măcar ceva bani pentru tratament. Cei care pot și își doresc să-l ajute pe Eugen, o pot face prin intermediul contului bancar deschis de părinți:

MOLDINDCONBANK

5578020292322335

OLGA FAVERMAN

Noutăţile partenerilor

comentarii: