(video) Andrei Năstase anunță că a demarat procesul de discuții cu partidele pro-europene

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a anunțat că a demarat procesul de discuții cu șefii și reprezentanții partidelor pro-europene. Anunțul a fost făcut în cadrul unui live, pe pagina sa de Facebook. Năstase susține că Platforma DA caută soluții, în continuare, pentru a scoate țara din criză și de a organiza viitoarele alegeri parlamentare.

Foto: UNIMEDIA

„Platforma Demnitate și Adevăr își asumă în continuare misiunea de a găsi soluții, de a scoate țara din criză generalizată în care se află și de a organiza exemplar viitoarele alegeri parlamentare, iar în acest sens am demarat deja exercițiul necesar, democratic de a discuta cu șefii partidelor și reprezentanții acestora, a partidelor pro-europene responsabile din Parlamentul Republicii Moldova. Întâi de toate cu PAS, ca mai apoi să discutăm și cu alte partide, repet, pro-europene, responsabile din Parlament și din afara lui”, a declarat Năstase.

Între timp, Maia Sandu a anunțat că oamenii vor decide viitorul țării, în cadrul alegerilor anticipate sau în cadrul unui referendum de demitere a președintelui pentru refuzul de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru.

CC a declarat neconstituțional decretul Maiei Sandu privind desemnarea, repetată, a Nataliei Gavrilița la funcția de premier.


Pub