Jaf în plină stradă la Chișinău: Doi tineri au rămas fără telefoane și portmonee. Ce riscă făptașii

Trei tineri cu vârstele de 19 ani și 20 de ani, originari din raioanele Călărași, Căușeni și Ștefan Vodă, au fost reținuți de oamenii legii pentru comiterea a două jafuri stradale.

Foto: politiacapitalei.md

Poliția spune că unul din indivizi nu este la prima abatere, fiind cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor analogice și furt.

Suspecții la începutul lunii ianuarie 2021, în timp ce se aflau pe strada Alecu Russo și Mircea cel Bătrîn din sectorul Ciocana, prin aplicarea forței fizice au deposedat doi tineri cu vârstele de 23 și 25 ani, de bunurile materiale care la acel moment le aveau asupra lor cum ar fi: telefoane mobile, portmoneul în care se aflau mijloace bănești.

Tinerii care au pătimit de pe urma suspecților au comunicat polițiștilor că în timp ce se deplasau spre domiciliu, singuri, au fost atacați de trei indivizi și prin aplicarea violenței în mod deschis le-au sustras bunurile după care au fugit într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul cauzat victimelor a fost estimat la 20 750 lei.

În ambele cazuri au fost pornite cauze penale în conformitate cu prevederile art. 187 C.P. RM

În acest context polițiștii au dispus mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală în stabilirea și reținerea supecților în comiterea infracțiunilor.

Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate de către polițiști, suspecții au fost identificați, localizați și reținuți.

Totodată în cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost dispuse percheziții autorizate la domiciliile suspecților, unde au fost depistate și ridicate mai multe bunuri, proveniența cărora nu au putut explica.

Toate bunurile au fost ridcate și sigilate conform procedurii. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina.

Indivizii au fost reținuți pentru 72 de ore în Izolatorul de Detenție al Direcție de Poliție mun. Chișinău și sunt cercetați penal pentru Jaf. Aceștia, conform legislației, riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Polițiștii continuă acțiunile în vederea stabilirii complicității acestora și în alte cazuri comise pe teritoriul mun. Chișinău.


Pub