Tendința alarmantă de contaminări cu COVID-19 în Moldova, discutată cu reprezentanții ONU și OMS

Ilie Gulca
24/02/2021

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, și-a exprimat îngrijorarea față de tendința alarmantă de infectare cu COVID-19 în cadrul unei întrevederi cu coordonatorul rezident al Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Simon Springett, și cu șeful oficiului local al Organizației Mondiale a Sănătății. 

Ciocoi a prezentat evoluția situației epidemiologice în Republica Moldova, potrivit unui comunicat al executivului, precizând că autoritățile publice responsabile întreprind toate măsurile necesare pentru sporirea capacităților sistemului medical și pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului.

„A fost evaluat nivelul de pregătire al instituțiilor responsabile privind implementarea Planului național de imunizare anti-covid a populației. S-a constatat că autoritățile publice cu atribuții în domeniul medical, sub egida și coordonarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, continuă să întreprindă acțiunile  necesare și sunt pregătite să înceapă campania națională de imunizare.”

În cadrul întâlnirii a fost abordată și tema aprovizionării statului cu vaccin, fiind puse în discuție mai multe căi de asigurare.

În Republica Moldova au fost înregistrate până în prezent 178.540 de contaminări și 3.823 de decese.

Ilie Gulca
24/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii