19:21:05 28.03.2024
Stiri

DOC // Stoianoglo, solicitat să pornească o urmărire penală în cazul falsificării semnăturii lui Șor de pe un proiect de lege: „În loc să pedepsească criminalii, îi ajută să scape basma curată”

Actualitate 23.02.2021 14:13 Vizualizări1557 Autor: Ziarul National
DOC // Stoianoglo, solicitat să pornească o urmărire penală în cazul falsificării semnăturii lui Șor de pe un proiect de lege: „În loc să pedepsească criminalii, îi ajută să scape basma curată” Alaiba.md


Deși Procuratura Anticorupție a stabilit că semnătura „aplicată” recent de Ilan Șor pe un proiect de hotărâre a Parlamentului a fost falsificată, procurorii au decis să nu pornească dosar penal, fiindcă falsificarea semnăturii lui Șor nu a produs efecte juridice.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, cel care a sesizat ilegalitatea, se arată nemulțumit de faptul că nimeni nu va fi pedepsit pentru fals în acte publice, deși legislația prevede până la 6 ani de închisoare în asemenea cazuri.

Alaiba a expediat astăzi un demers procurorului general, Alexandr Stoianoglo, solicitându-i să anuleze ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și să pornească un dosar penal pe acest fapt, iar „cine a falsificat – să plătească”.

„Inacceptabilă și criminală complicitate. (...) Se falsifică o semnătură a unui deputat. Complicii sunt prinși efectiv în flagrant delict în plenul Parlamentului. Se bâlbâie. Urmează trei luni de mușamalizare din partea procurorilor. Până și în pofida faptului că tot expertiza lor a demonstrat că semnătura lui Șor este falsificată. Procurorii au audiat și au tot audiat, dar nici nu au găsit făptașul. Și au zis că ajunge. Este un caz într-atât de simplu, într-atât de clar. Iar ei se scarpină la ceafă.

Să fi lucrat cum se lucrează, poate deja ajungeam în judecată cu acest caz. Și data viitoare când vă gândiți că în țara noastră nu există justiție, amintiți-vă de acest caz. Iată motivul din care nu există justiție. Din cauza unor asemenea mușamalizări. Așa funcționează procurorii noștri. În loc să pedepsească criminalii, îi ajută să scape basma curată. Cel puțin în cazul acesta arată anume așa. Ce mesaj dăm societății, dacă lăsăm lucrurile așa cum sunt acum? Că în Moldova nu este infracțiune să falsifici semnătura unui deputat. Nu lăsăm mâinile în jos.

Dacă procurorii acționează așa pe un caz atât de simplu, vă imaginați cum caută miliardul? Caută de se rup. Mai odihniți-vă, stimați procurori. Nu ați obosit, sărmanii de voi? Mie mi-e rușine să mă numesc deputat, dar mi-ar fi și mai rușine să mă numesc procuror”, a scris deputatul PAS pe Facebook.

Menționăm că procurorii i-au audiat pe deputații Sergiu Sîrbu, Marina Tauber și Denis Ulanov vizavi de semnătura lui Ilan Șor și toți au declarat că nu cunosc nimic despre cum a apărut aceasta pe documente.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md