15:40:01 19.04.2024
Stiri

Dodon, AMENINȚĂRI la adresa Maiei Sandu după decizia CC. „Va răspunde în fața legii pentru uzurparea puterii de stat. Îi cerem Maiei Sandu să emită IMEDIAT decretul de învestire a doamnei Mariana Durleșteanu”

Actualitate 23.02.2021 17:39 Vizualizări2484 Autor: Ziarul National
Dodon, AMENINȚĂRI la adresa Maiei Sandu după decizia CC. „Va răspunde în fața legii pentru uzurparea puterii de stat. Îi cerem Maiei Sandu să emită IMEDIAT decretul de învestire a doamnei Mariana Durleșteanu”


Liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, susține că nu are nicio satisfacție politică în urma deciziei de astăzi a Curții Constituționale (CC), deși decretul prin care Natalia Gavrilița a fost înaintată, repetat, pentru funcția de prim-ministru a fost declarat neconstituțional.

„Decizia CC era una absolut previzibilă. Această decizie e totodată alarmantă, fiindcă este dovada că R. Moldova este acum condusă de un președinte care la două luni de mandat are deja două încălcări grave ale Constituției – ceea ce reprezintă situație condamnabilă și fără precedent în istoria țării. Nu am niciun fel de satisfacție politică după decizia CC. Nici eu, nici colegii mei din PSRM nu am câștigat nimic din această decizie, ea nu dă cuiva satisfacție politică, dar vine să oprească derapajul constituțional al președintelui”, a menționat Dodon.

În același context, Dodon a precizat că Maia Sandu nu ar mai trebui să se regăsească în funcția de șef al statului: „Într-un stat de drept, un astfel de președinte nu ar mai fi în funcție, ar demisiona singur sau ar fi demis. Personal cred, însă, că Maia Sandu mai trebuie să rămână în funcție, mai este nevoie de puțin timp ca toată lumea să se convingă de lipsa ei de responsabilitate și de incapacitatea ei de a face ceva bun pentru țară. După falimentul ei ca prim-ministru, urmează ca toată lumea să se convingă de falimentul ei ca șef de stat. Timpul le pune pe toate la locul lor. Și, mai devreme sau mai târziu, doamna președinte împreună cu complicii ei din PAS vor răspunde în fața legii pentru uzurparea puterii de stat, act care deja nu se mai află la faza de tentativă, dar este în plină desfășurare”.

Dodon, care anterior milita pentru alegeri parlamentare anticipate, își dorește acum învestirea unui guvern condus de Mariana Durleșteanu.

„Ceea ce ne preocupă însă acum cel mai mult este faptul că țara nu este guvernată, faptul că ne adâncim într-o criză constituțională, socială, economică și politică ce va avea curând efecte devastatoare pentru fiecare cetățean. Pe această cale îi reamintesc președintelui că trăiește într-o republică parlamentară, în care nu are primul rol decizional și nu își poate permite să anuleze rolul Parlamentului în stat. De aceea, îi cerem Maiei Sandu să emită imediat decretul de învestire a unui candidat legal la funcția de prim-ministru. Menționăm aici în mod special candidatura doamnei Mariana Durleșteanu, care a fost înaintată cu respectarea tuturor procedurilor, de o majoritate parlamentară legal constituită.

În cazul în care acest decret nu va fi emis și țara va rămâne în continuare neguvernată, PSRM va veni cu noi măsuri și acțiuni care să pună punct acestei crize, inclusiv acțiuni ample de protest, dar și demersuri pentru responsabilizarea legală și politică a celor care au creat acest haos în țară. Consider că haosul pe care l-au creat Maia Sandu și PAS poate fi stopat imediat printr-o bună conlucrare a partidelor din Parlament, prin dialog și prin identificarea celor mai bune soluții pentru ca țara să fie guvernată și cetățenii să nu aibă de suferit pe termen lung din cauza iresponsabilității președintelui”, a conchis socialistul.


Stiri relevante
Top stiri

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md