(doc) Procuratura Anticorupție a constatat că semnătura lui Șor, de pe un proiect de Hotărâre a Parlamentului, este falsă

Semnătura aplicată de deputatul Ilan Şor pe Proiectul de Hotărâre a Parlamentului nr. 463/2020 a fost falsificată. Constatarea Procuraturii Anticorupţie vine în urma sesizării depusă de deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 13 din 25 ianuarie 2021, semnăturile lui Ilan Șor aplicate pe proiectul hotărârii și pe nota informativă „nu au fost executate de către cet. Ilan Șor, dar de o altă persoană prin imitare servilă, astfel, fiind falsificate”.

Procuratura Anticorupție a decis să nu pornească dosar penal, întrucât „deși, formal, fapta conține semnele infracțiunii prevăzute de art. 332 Cod Penal, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni”.

„E o decizie prematură – în cel mai bun caz. A fost comis fals în acte publice – lucru expertizat. Cineva trebuie să răspundă. Nu sunt de acord cu această decizie și o să depun un demers Procurorului General Stoianoglo solicitându-i respectuos să anuleze ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și să pornească un dosar penal pe acest fapt. Și cine a falsificat – să plătească. Toleranța zero față de corupție înseamnă anume asta”, a scris Dumitru Alaiba pe pagina blogului său personal.


Pub