Transportatorii NU renunță la sistarea transportului auto de pasageri, deși CNSP și-a revăzut DECIZIA privind limitarea numărului de pasageri. Peste 2 500 de autobuze și microbuze nu vor porni la drum pe 23 februarie
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) nu renunță la protestul de marți, 23 februarie curent, care prevede sistarea transportului auto de pasageri pe întreg teritoriul R. Moldova. Astfel, în jur de 2 500 de unități de transport auto nu vor implicate în transportarea pasagerilor și vor staționa, a anunțat astăzi președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa.
Oleg Alexa a menționat că nu s-a ajuns la o înțelegere cu autoritățile, deși Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică (CNESP) a decis sâmbăta trecută să-și suspende decizia care prevedea limitarea numărului de persoane în transportul feroviar, rutier, în trafic raional, local și municipal la 50% din capacitate.
Potrivit lui Alexa, CNESP a decis suspendarea, până la 28 februarie inclusiv, aprevederii respective.
„Din conținutul Hotărârii nr. 46 din 20 februarie reiese că restricțiile vor intra în vigoare la 28 februarie, dacă se va constata că transportatorii nu respectă restricțiile prevăzute în Hotărârea CNESP nr. 35 din 20 noiembrie2020. Altfel spus, restricțiile mai dure prevăzute în Hotărârea nr. 45 vor fi instituite nu ca măsuri necesare de combatere a pandemiei, dar ca sancțiune pentru ramura transporturilor pentru posibilele încălcări (de către unii transportatori) a măsurilor restrictive mai blânde prevăzute în Hotărârea nr. 35 din 20 noiembrie 2020. Această atitudine a CNESP o considerăm irațională și absolut ilegală. Pentru că cerințele noastre nu au fost acceptate de CNESP, transportul regulat de pasageri va fi sistat pe teritoriul R. Moldova pentru ziua de marți, 23 februarie”, a anunțat Oleg Alexa.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”