Hîncești: Un bărbat se zbate între viață și moarte după ce a fost înjunghiat de un consătean. Suspectul se afla în arest la domiciliu, monitorizat printr-o brățară electronică

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, se zbate între viață și moarte după ce a fost înjunghiat de un vecin. Suspectul, în vârstă de 52 de ani, se afla în arest la domiciliu pentru viol, monitorizat printr-o brățară electronică. Cazul a avut loc aseară, la Hîncești.

Foto: IP Hîncești

Totul s-a întâmplat acasă la victimă. La un moment dat, după ce au servit băuturi alcoolice împreună, suspectul a luat cuțitul de bucătărie și l-a înjunghiat pe stăpânul casei. Bărbatul a fost transportat la spital, fiind în stare gravă.

Poliția a fost alertată de soția unuia dintre bărbați care se afla în acel moment în casă. La fața locului, oamenii legii au stabilit că suspectul de 52 ani nu este la prima abatere, iar în luna ianuarie anul curent a dat buzna în domiciliul unei femei, în vârstă de 66 ani, locuitoare al raionului Hîncești și a agresat-o sexual.

Acesta a fost plasat în arest la domiciliu și dotat cu o brățară electronică. Bărbatul a încălcat de 2 ori măsura aplicată, deteriorând dispozitivul și plecând de la domiciliu. La 22 februarie 2021, Judecătoria Hîncești, urma să examineze demersul cu privire la schimbarea măsurii, cu aplicarea unei măsuri mai aspre.

Pentru fapta comisă, la 20 februarie, bănuitul și-a recunoscut vina și a fost reținut.

Poliția investighează toate circumstanțele.


Pub