Cum arată o grădiniță modernă din Târnova, un sat din nordul țării, proiect finanțat de Guvernul României

,mnbv
Foto: Nord News

Copiii din satul Târnova, raionul Edineț, dispun de o grădiniță ultramodernă, care ar putea concura cu cele mai dotate instituții preșcolare din țară. Totul grație ajutorului României, care a acordat un grant în valoare de 2,4 milioane de lei, relatează Nord News.

„Grădinița «Ghiocel» are bloc sanitar bine dotat cu cratițe de inox, bucătărese bine instruite, avem soră medicală și cabinet medical, avem condiții foarte bune, dacă înainte, în blocul sanitar nu se încălzea, era greu să facem mâncare, bucătăresele lucrau în frig, acum avem condiții minunate”, a spus directoarea grădiniței, Ala Goraș, pentru Nord News.

Copiii de aici au parte de jucării personalizate și câte trei seturi de albituri individuale. Mai mult, micuții pot urmări emisiuni educaționale la televizoarele achiziționate în cadrul proiectului.

Inițiativa de a reabilita grădinița aparține primarei Cornelia Rusu care și-a dorit condiții mai bune pentru copiii din sat.

„Îmi era rușine de satul meu, pentru că era într-o stare de pe vremea colhozului. Am aplicat la un proiect în două etape. În prima etapă, a fost renovată parțial grădinița, au fost realizate lucrările pe interior, schimbate geamurile, ușile, blocurile sanitare. În primul meu an de mandat, eu intram în grupele pentru copii și erau doar câte trei-patru copii, sărmanii nu rezistau până la sfârșitul zilei, era foarte frig, se încălzeau cu sobe. Astăzi, avem o cazangerie, avem condiții europene și moderne”, spune Cornelia Rusu, primara satului Târnova, raionul Edineț.

Renovarea grădiniței din Târnova a avut loc în cadrul unui proiect finanțat prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM). România a alocat în acest sens 2,4 milioane de lei, iar autoritățile locale au contribuit cu 300 000 de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente