Companii aeriene de top se angajează să ajute UNICEF la transportarea vaccinurilor Covid-19 în întreaga lume

Crina Dumitriu
19/02/2021
UNICEF

Fondul ONU pentru Copii UNICEF a lansat o inițiativă de transport aerian umanitar, în cadrul căreia peste 10 companii aeriene de top semnează acorduri cu UNICEF pentru a sprijini prioritar livrarea vaccinurilor COVID-19, a medicamentelor esențiale, a dispozitivelor medicale și a altor consumabile de importanță majoră, ca răspuns la pandemie. Inițiativa va acționa, de asemenea, ca un mecanism global de pregătire logistică pentru alte crize umanitare și de sănătate pe termen lung.

„Procesul de livrare al acestor vaccinuri de importanță vitală este unul complex și monumental, având în vedere volumul mare care trebuie transportat, cerințele lanțului rece, cantitatea livrărilor așteptate și diversitatea rutelor”, a declarat Etleva Kadilli, director al Diviziei de aprovizionare UNICEF. „Suntem recunoscători acestor companii aeriene pentru că și-au unit forțele cu Inițiativa UNICEF de transport aerian umanitar pentru a sprijini distribuirea vaccinurilor COVID-19.”

Inițiativa de transport aerian umanitar UNICEF reunește companiile aeriene care acoperă rute spre aproximativ 100 de țări, în sprijinul facilității COVAX – efortul global care vizează accesul echitabil la vaccinurile COVID-19. În baza planului de distribuție indicativ COVAX și a planului de alocare a primei runde, 145 de țări vor primi doze pentru a imuniza, în medie, aproximativ de trei la sută din populația lor, începând cu prima jumătate a anului 2021, cu rezerva îndeplinirii tuturor cerințelor și a planurilor de alocare finale.

Adițional prioritizării livrărilor acestor bunuri de importanță vitală, companiile aeriene vor asigura securitatea și controlul temperaturii în timpul transportării, precum și vor suplini capacitatea de transport la rutele unde va apărea necesitatea. Angajamentele lor sunt esențiale pentru livrarea sigură și în timp util a vaccinurilor, dar și aprovizionării cu consumabile de importanță critică.

Transportarea eficientă, în condiții sigure și în timp util a bunurilor de primă necesitate este importantă pentru a sprijini accesul la servicii esențiale pentru copii și familiile lor. Livrările COVAX și vaccinarea ulterioară a lucrătorilor din prima linie vor sprijini sistemele de sănătate și de asistență socială în vederea reluării în siguranță a aceste servicii importante, se arată într-un comunicat al UNICEF Moldova.

UNICEF lucrează în unele dintre cele mai dure locuri din lume, pentru a ajunge la cei mai defavorizați copii din lume. În peste 190 de țări și teritorii, lucrăm pentru fiecare copil, peste tot, pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, accesați www.unicef.org.

 

Crina Dumitriu
19/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii