fbpx

Țara care le cere cetățenilor să poarte măști medicale de tip FFP2 sau două măști chirurgicale una peste alta

Cehilor li se cere să folosească începând de luni măşti care filtrează particulele sau măști cu nano-silver atunci când intră în magazine, în transportul public sau în spitale, pentru a beneficia de o protecţie mai mare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministrul sănătăţii ceh al sănătății, Jan Blatny, a anunțat vineri că Republica Cehă înăspreşte regulile de purtare a măştilor de protecţie. Mai exact, el le-a cerut cetăţenilor să poarte măşti medicale de tip FFP2 sau FFP3, dar a adăugat că se permite şi purtarea a două măşti chirurgicale obişnuite una peste alta, scrie digi24.ro.

Între timp, Roman Prymula, consultantul pentru pandemie al guvernului ceh, a stârnit un adevărat scandal după ce a fost văzut joi în tribuna VIP la meciul de fotbal dintre Slavia Praga şi Leicester City (Anglia).

Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, se confruntă în prezent cu o înmulţire a cazurilor de noi contaminări zilnice, o creştere despre care guvernul spune că este rezultatul răspândirii variantei mai contagioase a coronavirusului, identificată pentru prima dată în Marea Britanie. Autorităţile cehe au raportat vineri 11.553 de cazuri noi de contaminare cu SARS-CoV-2, ceea ce ridică numărul total de la începutul pandemiei la peste 1,1 milioane de infecţii, între care 18.913 decese.

Mai multe țări impun măști medicale de calitate mai înaltă în spațiile publice, din cauza noilor variante mai transmisibile care răspândesc în Europa. Germania, Austria și Franța au înăsprit deja regulile privind măștile, iar în unele cazuri au decis că măștile FFP2 (cunoscute sub numele de măști N95 în SUA și KN95 în Asia) sunt obligatorii în zonele mai dens populate.

Dar alte țări, susținute și de Organizația Mondială a Sănătății, permit în continuare și purtarea măștilor textile.

Experții care solicită utilizarea pe scară largă a unor măști cu grad mai mare de protecție spun că dezbaterea se reduce, de fapt, la un dezacord cu privire la ce dovezi științifice sunt „suficient de bune” pentru ca țările să ia decizii. În plus, îngrijorările legate de costuri, aprovizionare și accesibilitatea pe scară largă a unor măști cu grad de protecție mai mare împiedică majoritatea țărilor să își actualizeze recomandările privind măștile.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button