Cetățenii sunt chemați să participe la un sondaj lansat de Comisia Europeană pentru a evalua percepția populației în privința cooperării sale cu Republica Moldova

Un sondaj online de opinie privind impactul cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană (UE) a fost lansat în presă și pe paginile web ale mai multor organizații ale societății civile și instituții de stat. Sondajul este realizat la comanda Comisiei Europene, prin intermediul Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR).

Foto: UE - Republica Moldova

Sondajul online este desfășurat în contextul unei evaluări mai largi a cooperării Uniunii Europene cu Republica Moldova în perioada anilor 2014-2020.

Acesta se axează pe experiența cetățenilor Republicii Moldova în privința cooperării cu UE și percepția lor despre evoluția acesteia în perioada anilor 2014-2020. Participanții sunt invitați să răspundă la întrebări despre economie, calitatea serviciilor publice, justiție, impactul activității Uniunii Europene în Republica Moldova și alte domenii susținute de către UE. Răspunsurile participanților sunt anonime.

Cetățenii sunt invitați să participe la acest sondaj online și, în acest fel, să contribuie la o mai bună cooperare dintre Republica Moldova și UE în viitor.

Sondajul online poate fi accesat și completat pe bannere găzduite de paginile web ale mai multor instituții de presă, inclusiv UNIMEDIA

Sau poate fi accesat direct la următorul link: https://www.surveymonkey.com/r/H8ZF6N7?lang=ro_MD

Evaluarea respectivă este realizată de compania „Landell Mills”, una dintre cele mai importante firme internaționale de consultanță în dezvoltare.


// console.log('no ads situation')