Avocatul Rudenco: Moldova va achita sute de milioane de euro despăgubiri victimelor dosarelor fabricate la indicația lui Plahotniuc

Avocatul Eduard Rudenco, președinte al Asociației „Dreptul la Dreptate”, afirmă că, din cauza dosarelor fabricate pe timpul regimului condus de Vlad Plahotniuc, Republica Moldova va suferi pagube enorme. Mai mult, el afirmă că, demnitarii care au contribuit la fabricarea dosarelor au făcut averi colosale, dar „care sunt înregistrate pe rudele apropiate”.

Foto: Infotag

Rudenco a susținut o nouă conferință de presă unde a povestit cum erau fabricate dosarele și cine era executorul.

„Dacă facem o sinteză putem observa că procurorii, judecătorii când devin procurori, judecători, peste un timp oarecare, la ei în familie se întâmplă ciudățenii greu de explicat. În unele cazuri, părinții devin oameni de afaceri destul de prosperi sau copiii care au o vârstă demnă de a face business devin afaceriști”, a declarat Rudenco, în cadrul unei conferințe de presă.

Avocatul a mai spus că procurorul Adrian Popenco, în anii 2010-2011 a ieșit la rampă fiind o verigă foarte importantă în atacuri raiduri.

„În această perioadă Vlad Plahotniuc a început a captura statul. Au început atacurile asupra blocului economic. Primele atacuri evidente asupra băncii Victoriabank a început în această perioadă. Atunci prin intermediul acestui procuror au fost pornite cauze penale în privința lui Viorel Țopa – care deținea acțiuni la Victoriabank, Victoria Asigurări, Banca de Economii, ASITO. În consecință, Viorel Țopa a fost condamnat, iar acțiunile Victoriabank, Victoria Asigurări, ASITO, Banca de Economii au ajuns sub controlul grupului criminal Plahotniuc”, afirmă Rudenco.

Avocatul este convins că, din cauza acestor acțiuni criminale, Republica Moldova va suferi și material.

„Sunt sigur că Curtea Europeană se va pronunța, iar Republica Moldova va suferi pagube enorme. Noi vom trebui să achităm pentru acești indivizi care au activat în interesul unui grup criminal. Eu vorbesc de sume de milioane de euro, care iar vor fi o povară pentru bugetul Republicii Moldova, pentru noi, cetățenii acestui stat”, a notat Eduard Rudenco.

Precizăm că, Asociația Obștească „Dreptul la Dreptate” a prezentat anterior o listă de 25 de dosare fabricate pe timpul regimului Plahotniuc, printre care cele ale lui Victor și Viorel Țopa, Iurie Bolboceanu, Valeriu Malarciuc, Natalia Ursachi, Vlad Musteață, Igor Borș, Andrei Tranga.

Procurorul vizat nu a comentat, deocamdată, acuzațiile care i s-au adus.


Pub