Igor Dodon își sărbătorește ziua de naștere: Câți ani împlinește

Igor Dodon, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Ex-președintele țării împlinește 46 de ani, scrie SHOK.md.

Foto: UNIMEDIA

Cu un mesaj de felicitare a venit președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Adresez cele mai sincere și calde felicitări Domnului Președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor DODON, cu ocazia Zilei de Naștere.

Stimate Domnule Președinte, activitatea dvs. este un adevărat exemplu de devotament față de Patrie și față de înaltele idealuri ale unei societăți echitabile.

Atenția acordată problemelor și nevoilor cetățenilor simpli, asistența activă pentru toți cei care au nevoie de ajutor și compasiune, înaltul profesionalism și calitățile dvs. umane remarcabile v-au adus respectul binemeritat al cetățenilor.

Sunt sigură că aveți în față încă multe idei foarte bune și încă multe victorii strălucitoare. Vă doresc să rămâneți fidel principiilor dvs., să vă păstrați încrederea, decența și bunăvoință. Vă asigur de sprijinul echipei în demersul de a dezvolta frumoasa, iubita și unica noastră Patrie - Republica Moldova.

Să aveți multă sănătate, pace și fericire în familie. Iar recunoștința, și bunăvoința oamenilor să vă însoțească mereu!”, a spus Grecenîi.

Fostul șef de stat este originar din satul Sadova, raionul Călărași. Este economist de profesie, absolvent al Universității Agrare. Astăzi, deține funcția de lider al Partidului Socialiștilor, formațiune pe care a condus-o și până a ajunge președinte.

De asemenea, Dodon a mai studiat la Academia de Studii Economice și la Institutul Internațional de Management.

El este căsătorit și are trei copii.

Fostul șef al statului a deținut anterior funcția de ministru al economiei și deputat în Parlamentul Republicii Moldova. A devenit al cincilea președinte al Republicii Moldova pe 23 decembrie 2016.

Deși și-a dorit cu ardoare încă un mandate în fruntea țării, Igor Dodon a pierdut alegerile din noiembrie 2020 în fața actualului președinte al țării, Maia Sandu.

În perioada noiembrie 2001-mai 2005, a exercitat funcția de președinte și membru al Consiliului de directori al Depozitarului Național de Valori Mobiliare al Moldovei SA. În perioada septembrie 2002 – mai 2005 a activat în funcția de președinte al Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei.

În mai 2005, Igor Dodon este numit în funcția de viceministru al economiei și comerțului din Republica Moldova.

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.764-IV din 18 septembrie 2006, Igor Dodon este numit în funcția de ministru al economiei și comerțului.

În noul guvern format de Zinaida Greceanîi la data de 31 martie 2008 (prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.1592-IV), Igor Dodon a fost numit în funcția de prim-viceprim-ministru și ministru al economiei și comerțului.

Dodon a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, reprezentând grupul socialiștilor.


Pub