Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, vine mâine la Chișinău

Ministrul Afacerilor Externe a României, Bogdan Aurescu, vine mâine la Chișinău. Vizita de lucru este efectuată cu ocazia livrării de către România a unui nou ajutor pentru gestionarea pandemiei de Covid-19.

Foto: https://romania.europalibera.org/

Bogdan Aurescu va avea întrevederi cu președinta țării, Maia Sandu și cu prim-ministrul interimar și ministrul afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, la 12 februarie 2021, Hotărârea nr. 10 privind acordarea de asistență internațională cu titlu gratuit pentru Republica Moldova, suplimentarea stocurilor de urgență cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare și modificarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin HCNSU nr. 9 din 11.02.2021.

Potrivit acesteia România va furniza Republicii Moldova cu titlu gratuit 1,5 milioane de măști chirurgicale, 100.000 de măști de protecție de tip FFP3, 100.000 de combinezoane complete și 100.000 de mănuși de unică folosință, în valoare de 11.188.600 lei.


Pub