/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Sandu, despre retragerea „Ordinului Republicii”: „Am început de la Plahotniuc, care e simbolul corupției, dar vor fi și mulți alții”

missing
18 februarie 2021, ora 20:52

După ce fostului președinte al PDM, Vlad Plahotniuc, i-a fost retrasă distincția „Ordinul Republicii”, președinta Maia Sandu susține că și alți deținători ai distincției ar putea rămâne fără aceasta. În cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal Tv, a explicat că fiecare caz în parte va fi examinat.

„Când vorbim de oameni corupți și despre cei care comit abuzuri, aceste medalii trebuie să fie retrase de instanță. Din păcate pentru că justiția noastră se mișcă foarte încet, am căutat altă cale. În cazul lui Plahotniuc s-a dovedit că procedura de acordare a fost cu încălcarea regulamentelor. Pentru ceilalți, trebuie să examinăm fiecare caz în parte. Instanța de judecată trebuie să demonstreze că omul a încălcat legea, că a comis abuzuri, că a făcut lucruri împotriva cetățenilor. Am început de la Plahotniuc, care e simbolul corupției, dar vor fi și mulți alții”, a explicat șefa statului.

Amintim că, președinta Maia Sandu i-a retras fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, distincția „Ordinul Republicii”. Decretul a fost semnat joi, 18 februarie, de către șefa statului.

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac a anunțat că va contesta în instanță decretul semnat de șefa statului Maia Sandu prin care ex-liderului Partidului Democrat (PD) i-a fost retras „Ordinul Republicii”.

Ulterior, fostul lider al Partidului Democrat, anunțat în căutare internațională, Vlad Plahotniuc s-a răzgândit și nu va ataca în instanță ordinul emis de șefa statului Maia Sandu prin care i-a fost retras „Ordinul Republicii”.

Vladimir Plahotniuc a fost decernat cu distincția „Ordinul Republicii” printr-un ordin semnat de preşedintele Nicolae Timofti în iulie 2014.

„Ordinul Republicii” este distincţia de stat supremă, care se conferă pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei şi al omenirii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram