În după amiaza zilei de ieri, echipa mobilă în comun cu ofiţerii de investigaţii speciale de la Direcţia regională NORD au acţionat în baza valorificării unei informaţii operative, pe segmentul Soroca-Ţekinovca.
În jurul orei 16:10 a fost stopat un Renault Scenic, cu plăcuţe de înmatriculare poloneze. În timpul verificării actelor pentru mijlocul de transport, au apărut suspiciuni referitor la autenticitatea ștampilei aplicate în pașaportul tehnic privind revizia tehnică, pentru anul curent.
Astfel, s-a recurs la verificări suplimentare în bazele de date internaţionale. Conform informațiilor obținute, autoturismul nominalizat are revizia tehnică expirată și este radiat de la evidență din Polonia.
Şoferul, un moldovean de 41 de ani, a declarat că nu cunoaşte despre neregulile depistate, deoarece a achiziţionat automobilul cu câteva luni în urmă, de la un conaţional din orașul Soroca.
Acesta l-a asigurat că toate actele sunt autentice.
Pe numele bărbatului a fost întocit un proces-verbal conform prevederilor art.361 (al.1) CP al R.Moldova. În cazul în care va fi demonstrată vinovăţia, acesta riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Mijlocul de transport a fost indisponibilizat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Soroca până la elucidarea tuturor circumstanțelor pe caz.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!