image
Sursa foto: Getty Images

Imaginile umilinței pentru Messi și mesajul răspicat venit din Argentina, imediat după meci: ”Am ieșit de aici, ce minune!”

Barcelona a fost umilită pe Camp Nou de un PSG în care a strălucit Kylian Mbappe (22 de ani), autor al unui hat-trick în victoria entuziasmantă a francezilor, scor 4-1.

În schimb, Leo Messi (33 de ani) a fost eclipsat de starul campioanei din Ligue 1, iar viitorul său pare tot mai departe de Catalonia, în contextul în care Barcelona are șanse extrem de mici să întoarcă pe Parc des Princes soarta calificării.

La finalul partidei, Messi a părăsit resemnat terenul, într-o manieră care a amintit de ieșirea din scenă de la Lisabona, la acel 2-8 cu Bayern Munchen.

Dacă presa internațională a ”cântat” show-ul lui Mbappe, publicațiile din Argentina i-au recomandat lui Leo să părăsească imediat Barcelona. ”Am ieșit de aici, ce minune!”, a scris ziarul Olé pe coperta de miercuri, ca și cum Messi ar fi deja decis să plece din Catalonia.

”Messi suferă un eșec cu 1-4 în Champions League. Va continua încolțit în această echipă a Barcelonei?”, a adăugat publicația citată, care notează și că Mauricio Pochettino, antrenorul lui PSG, îl așteaptă pe jucător în Franța.

Clarin, celălalt mare ziar din Argentina, a recunoscut schimbarea puterii în fotbalul european. ”Acum, Regele este Mbappe”, au titrat jurnaliștii argentinieni.

”A fost de neoprit și a marcat de trei ori în 'goleada' PSG-ului în fața Barcelonei lui Messi, chiar pe Camp Nou”, a adăugat publicația citată.

După eșecul de marți seara, Messi este tot mai aproape de o plecare. Potrivit presei din Spania, dezastrul cu PSG, după cele cu Roma, Liverpool și Bayern Munchen, l-a afectat enorm pe fotbalistul sud-american, care vrea să meargă la o grupare unde să se bată cu șanse reale la câștigarea Champions League.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: