Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   În România, pensiile speciale ale…

În România, pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate. Nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată

Parlamentarii de la București au decis miercuri eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Legea a fost votată în plenul reunit, după ce anterior a primit un raport de admitere cu amendamente, relatează presa de peste Prut.

Din cele trei proiecte depuse de PNL, USR PLUS și PSD, cel din urmă a primit raport favorabil și a fost completat cu amendamente de la celelalte două partide. Unul dintre amendamente prevede încetare plății inclusiv a pensiilor speciale ale parlamentarilor în vigoare.

Parlamentul a adoptat cu 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți în sală, însă nu au votat.

Dan Barna a anunța luni că în coaliție s-a decis ca la prima ședință de plen reunit, programată miercuri, să fie inclusă pe ordinea de zi inițiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Însă, la ședința Birourilor Permanente Reunite de marți dimineață, conducerea Parlamentului a decis să trimită inițativa la comisie astfel încât să fie obținute toate avizele și să fie îndepliniți pașii procedurali.